OrtodoxeSf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan
Greco-catoliceSf. cuv. Xenofon şi familia sa
Romano-catoliceSs. Timotei şi Tit, ep.
Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este pomenit în ziua de 26 ianuarie.
Iosif Naniescu a fost mitropolit al Moldovei între anii 1875-1902, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 5 octombrie 2017, cu numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei.
Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache şi al prezbiterei Teodosia, din satul Razălăi-Bălţi, născut la 15 iulie 1818. După doi ani, tatăl său moare, şi mama sa rămâne văduvă cu doi copii, Ioan şi Ieremia.
În anul 1851 ierodiaconul Teofilact, unchiul său, îl aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi pe copilul Ioan, pentru a învăţa carte. Aici deprinde scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică.
În 1834, ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuil din Focşani, unde îl aduce şi pe nepotul său, scrie agerpres.ro. În anul 1835, ierodiaconul Teofilact ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului sub vestitul episcop Chesarie, împreună cu tânărul Ioan.
La 23 ianuarie 1835, rasoforul Ioan este călugărit cu numele de Iosif, în Catedrala episcopală, iar a doua zi este hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu intră la Seminarul din Buzău, atunci înfiinţat, pe care îl termină în 1840. Între anii 1840-1847, urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.
În anul 1849, este numit egumen la Mănăstirea Şerbaneştii Morunglavului – Râmnicu-Vâlcea, iar la 29 august 1850, este hirotonit preot în Bucureşti. În noiembrie 1852, este făcut protosinghel de Sfântul Calnic, episcopul Râmnicului. În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găişenii – Dâmboviţa, iar după 4 ani este făcut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon şi numit în 1863 egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti.
Între anii 1864-1870, arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din Capitală, iar alţi doi ani (1870-1871) a fost director la Seminarul Central.
La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873 este numit episcop de Argeş. La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelaşi an este instalat la Iaşi.
Timp de 27 de ani, mitropolitul Iosif Naniescu păstoreşte cu o rara blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei. Aici a depus cea mai bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială din toată viaţa sa, rămânând pentru urmaşi un exemplu viu şi greu de imitat, arată părintele Ioanichie Bălan. (“Patericul Românesc”)
O mare realizare a mitropolitului Iosif Naniescu a fost refacerea Catedralei mitropolitane din Iaşi, lăcaş de cult început de mitropolitul Veniamin Costachi şi care stătea în ruină de aproape cinci decenii.
Sub păstoria acestui devotat mitropolit s-au restaurat încă două renumite ctitorii din Iaşi: biserica Sfântul Nicolae Domnesc şi biserica Sfinţii Trei Ierarhi. S-au înnoit, de asemenea cu ajutorul lui, numeroase biserici parohiale, schituri şi mănăstiri, căutând întru toate să imite pe marele său înaintaş, Veniamin Costachi.
Cea mai mare faptă bună a mitropolitului Iosif Naniescu, prin care se făcuse tuturor cunoscut şi iubit, era, însă, milostenia, marea sa operă de caritate creştină. El avea uşa şi mâna deschise pentru milă. Pe lângă cerşetorii din oraş, ajuta mai ales elevii şi studenţii săraci. În fiecare an îmbrăca zeci de elevi şi studenţi şi-i hrănea la bucătăria Mitropoliei. Alte sute dintre ei primeau bani pentru cărţi şi taxe şcolare.
Cea mai mare avere a mitropolitului Iosif era o bogată bibliotecă, pe care mai târziu a donat-o personal Academiei Române. Singurele cărţi care l-au însoţit până la moarte au fost Sfânta Scriptură, Ceaslovul şi Vieţile Sfinţilor.
La 26 ianuarie 1902, marele mitropolit Iosif Naniescu, acest Ioan cel Milostiv al Bisericii Ortodoxe Române, s-a mutat la Hristos, în ceata sfinţilor ierarhi, plâns de toţi săracii şi elevii din oraşul Iaşi, de toţi preoţii, călugării şi credincioşii din Moldova. În chilia lui nu s-au găsit decât doi lei.
Sfântul Cuvios Xenofont, soţia sa Maria şi fiii lor Arcadie şi Ioan au trăit în secolul al VI-lea.
Erau dintr-un neam bogat şi cu renume în Constantinopol. Prin urmare, fiii acestei familii, Arcadie şi Ioan, au fost trimişi în Fenicia, la învăţătură, îmbarcându-se pe o corabie. Naufragiind vasul, cei doi au ajuns în Palestina, unde, drept mulţumită lui Dumnezeu că i-a scăpat de înec, s-au făcut călugări în Ierusalim.
Auzind de naufragiul vasului, părinţii au început să-i caute cu înfrigurare. I-au găsit printre călugării din Sfânta Cetate şi, bucuroşi de regăsire, cei doi, Xenofont şi Maria, au lăsat averile şi grijile lumeşti şi au îmbrăcat haina monahală.
“Toţi au plăcut lui Dumnezeu desăvârşit şi de mari daruri s-au învrednicit de la El; Ioan şi Arcadie au strălucit între vieţuitorii pustiei ca nişte luminători şi vieţuind ani destui, mai înainte şi-au văzut sfârşitul lor şi către Domnul au trecut. Cuvioasa Maria a făcut multe minuni: orbi a luminat, diavoli a izgonit şi prin fericit sfârşit a trecut de la cele pământeşti la cele cereşti; iar Cuviosul Xenofont, aşijderea a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi al mai înaintei vederi, şi proorocind înainte, spunea cele ce vor să fie, şi de mari taine era văzător; după aceea, a trecut să vadă cele ce ochiul nu le-a văzut şi să se sature cu vederea de faţa lui Dumnezeu”.
