Sărbători cu cruce roșie în 2024

Sărbători cu cruce roșie în 2024

Sărbători cu cruce roșie în 2024 sunt acele sărbători importante cărora biserica le dedică slujbe speciale și rugăciuni. Vezi care sunt sărbătorile cu cruce roșie în fiecare lună din 2024.

Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie

Sărbătorile marcate cu cruce roșie în calendarul ortodox se referă la sărbătorile importante din tradiția creștină ortodoxă. Acestea includ sărbători majore precum Paștele (Sfintele Paște), care este cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin ortodox, și Crăciunul (Nașterea Domnului), care marchează nașterea lui Iisus Hristos.

În plus, sunt marcate cu cruce roșie și alte sărbători importante, cum ar fi Înălțarea Domnului, Schimbarea la Față, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae și multe altele. Aceste sărbători sunt considerate momente de închinare, celebrare și reflectare pentru credincioșii ortodocși.

Într-un an bisericesc se țin 28 de sărbători cu cruce roșie, cele mai multe dintre ele în preajma Paștelui și a Crăciunului. Acestea sunt considerate cele mai mari sărbători creștine, adevărate praznice împărătești, iar ele sunt închinate Maicii Domnului și sfinților apostoli care au răspândit învățăturile lui Iisus Hristos.

Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sunt cunoscute:

Sărbători mari – praznicele împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei.

Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză; Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă.

Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.

Ce înseamnă praznic împărătesc

Praznicul sau prăznuirea este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfânt sau sfinte moaște. Praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se cântă în slujbele bisericii rugăciuni și imnuri.

Sărbători cu cruce roșie în 2024

Iată care sunt acele sărbători cu cruce roșie, potrivt calendar ortodox 2024.

Sărbători cu cruce roșie în luna ianuarie

1 ianuarie Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare
6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza)
7 Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
27 Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur
30 Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur;

Sărbători cu cruce roșie în luna februarie

2 februarie Întâmpinarea Domnului (Stratenia)

Sărbători cu cruce roșie în luna martie 2024

25 martie Buna Vestire (Blagoveştenia)

Sărbători cu cruce roșie în luna aprilie 2024

23 aprilie Sf. M. Mc. Gheorghe

Sărbători cu cruce roșie în luna mai 2024

2 mai – Aducerea moaştelor Sf. Atanasie cel Mare
5 mai Învierea Domnului – Paștele 2024
6 mai a doua zi de Sfintele Paști
7 mai Sfintele Paști; Învierea Domnului – sărbătoarea luminii și a bucuriei;- a treia zi de Paște
10 mai Izvorul tămăduirii
21 mai Sf. Împăraţi Constantin şi mama sa Elena
25 mai A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sărbători cu cruce roșie în luna iunie 2024

2 iunie Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Nichifor Mărt., Patr. Constantinopolului (Odovania Praznicului Înălţării Domnului)
13 iunie Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
24 iunie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)
29 iunie Sf. Ap. Petru şi Pavel

Sărbători cu cruce roșie în luna iulie 2024

20 iulie Sfântul Ilie Tesviteanul

Sărbători cu cruce roșie în luna august 2024

6 august Schimbarea la Faţă a Domnului
15 august Adormirea Maicii Domnului
29 august Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

Sărbători cu cruce roșie în luna septembrie 2024

8 septembrie Naşterea Maicii Domnului
14 septembrie Înălţarea Sf. Cruci

Sărbători cu cruce roșie în luna octombrie 2024

1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului
14 octombrie Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
26 octombrie Sf. Mare Mc. Dimitrie,
27 octombrie Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Sărbători cu cruce roșie în luna noiembrie 2024

8 noiembrie Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
21 noiembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia)
30 noiembrie Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Sărbători cu cruce roșie în luna decembrie 2024

6 decembrie Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei
25, 26, 27 decembrie Naşterea Domnului (Crăciunul)

Ce nu este bine să faci în zilele de sărbătoare cu cruce roșie

Sărbătorile cu cruce roșie sunt zile ținute cu strictețe în popor, nu se spală, nu se face curat în casă, nu se gătește, nu se fac lucrări în grădină sau la câmp.

Asemenea zilelor de duminică, în aceste zile de sărbătoare, oamenii merg la slujbă, apoi se odihnesc sau merg în vizite la rude și se întâlnesc cu oamenii dragi. Toate pregătirile sunt făcute din timp și nicio gospodină nu face curat sau nu gătește în zilele cu cruce roșie.

Care sunt sărbătorile legale și zilele libere în 2024

1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou) – luni și marți (4 zile, cu sâmbătă și duminică)
6 și 7 ianuarie (Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul) sâmbătă și duminică
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – miercuri
1 Mai (Ziua Muncii) – miercuri
3 mai (Vinerea Mare) – vineri
5 mai și 6 mai (Paște ortodox) – duminică și luni (a doua zi de Paște) – minivacanță de 4 zile (3-6 mai); posibil minivacanță extinsă 1-6 mai, în funcție de decizia Guvernului
1 iunie (Ziua Copilului) – joi
23 și 24 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) – duminică și luni 1
5 august (Adormirea Maicii Domnului) – joi (posibil minivacanță de 4 zile, joi-duminică, în funcție de decizia Guvernului)
30 noiembrie (Sfântul Andrei) – sâmbătă
1 decembrie (Ziua Națională a României) – duminică
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – miercuri și joi (posibil minivacanță de 5 zile, dacă ziua de vineri, 27 decembrie, va fi declarată zi de punte)

Zile de post în 2024

Miercurile și vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate;
Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie;
Postul Sfintelor Paște – 18 martie – 4 mai;
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie;
Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 14 august;
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august;
Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie;
Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie.

Zile cu dezlegare la pește în 2024

Zile cu dezlegare la pește 2024: 2 februarie 2024 – Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) – vineri
25 martie 2024 – Buna Vestire – luni
15 mai 2024 – Sfântul Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei – miercuri
17 mai 2024 – Sfântul Apostol Andronic – vineri
22 mai 2024 – Sfântul Mucenic Vasilisc – miercuri
24 mai 2024 – Sfântul Cuvios Simeon – vineri
29 mai 2024 – Sfânta Muceniță Teodosia din Tir – miercuri
5 iunie 2024 – Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului – miercuri
7 iunie 2024 – Sfântul Teodot, episcopul Ancirei vineri
12 iunie 2024 – Începutul Postului Sfinților Petru și Pavel; Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare – miercuri
14 iunie 2024 – Sfântul Proroc Elisei – vineri
19 iunie 2024 – Sfântul Apostol Iuda – miercuri
21 iunie 2024 – Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia – vineri
6 august 2024 – Schimbarea la Față a Domnului – miercuri
21 noiembrie 2024 – Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – joi
23 noiembrie 2024 – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea – sâmbătă
1 decembrie – Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul – Ap. II Corinteni I, 21-24II, 1-4 Ev. Matei XXII, 1-14 glas 6 – duminică
3 decembrie 2024 – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica – marți
5 decembrie 2024 – Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie – joi
12 decembrie 2024 – Sfântul Spiridon al Trimitundei – joi
14 decembrie 2024 – Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie – sâmbătă

Zile în care nu se fac nunți în 2024

Zilele în care nu se fac nunți în 2024 sunt următoarele:
În toate zilele de post de peste an;
În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora;
În săptămâna lăsatului sec de carne – 10 martie – 16 martie;
Postul Sfintelor Paști – 17 martie – 5 mai;
În Săptămâna Luminată – 6 mai – 12 mai;
În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie;
În Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 15 august;
În postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie;
În perioada de la Crăciun până la Bobotează – 25 decembrie – 6 ianuarie.

De ce Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie

Data de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei. Ei sărbătoreau pe 1 septembrie anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna septembrie, luna Tișri, iar în această primă zi ei se odihneau și aduceau Domnului ardere de tot. Potrivit tradiției, Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitatea pe 1 septembrie, atunci când a intrat în sinagogă și a citit cuvitele prorocului Isaia.

Începutul Anului Nou bisericesc la 1 septembrie a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit această dată de sărbătoare ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor.

Sursă foto – Shutterstock.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *