Șase ani de închisoare pentru un actor orădean acuzat de viol. „A fost consimțit”

Șase ani de închisoare pentru un actor orădean acuzat de viol. „A fost consimțit”

Instanța de judecată din Oradea l-a condamnat la o pedeapsă de șase ani de închisoare pe un membru al distribuției Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat de violarea unei colege. Actorul, Andrian Locovei, afirmă însă că evenimentul a fost consimțit, catalogând procesul drept “o înscenare”.

Actor condamnat la închisoare pentru viol

Andrian Locovei, actor la Teatrul Regina Maria, a fost adus în atenția Parchetului de la Judecătoria Oradea în iulie 2022, în urma unei plângeri la numărul de urgență 112, prin care victimă reclama agresiunea.

După sesizarea autorităților, actorul a fost reținut pentru 24 de ore începând cu data de 3 iulie și apoi plasat sub control judiciar, având interdicția de a se apropia de domiciliul victimei.

Conform investigațiilor procurorilor, în seara incidentului, femeia ar fi organizat o petrecere la care au luat parte mai mulți prieteni și colegi, printre care și Locovei. Întrucât urma să participe a doua zi la o audiție și se simțea amețită de la băutură, aceasta s-a retras mai devreme, lăsând restul invitaților să continue petrecerea.

Locovei a așteptat până când majoritatea invitaților au plecat. Ulterior, ar fi pretins că merge să-și ia rămas bun, dar ar fi intrat în camera victimei și ar fi comis actul de viol.

Actorul a negat acuzațiile, dar procurorii au considerat că există suficiente dovezi pentru a susține plângerea, astfel că l-au trimis în judecată. Judecătoria Oradea a confirmat poziția procurorilor, pronunțând o sentință de șase ani de închisoare cu executare și obligându-l pe acuzat să plătească daune morale victimei în valoare de 50.000 lei.

Actorul vrea să aducă și alte dovezi pentru a-și arăta nevinovăția

Hotărârea instanței nu este definitivă, Locovei declarând că va face apel și susținând că procesul este o înscenare construită cu viclenie, dar și că va face totul public pentru a demonstra că acuzațiile sunt false, potrivit informațiilor publicate de BIHOREANUL.

„Voi face public tot dosarul, la final, ca să arăt toate măgăriile care s-au întâmplat. Sunt obligat să demonstrez opiniei publice, familiei, colegilor, că totul e o minciună. Nu am de ce să mă ascund”, declară Andrian Locovei, pentru BIHOREANUL.

Andrian Locovei, în vârstă de 45 de ani, este actor la Trupa Iosif Vulcan din Teatrul Regina Maria, având o carieră bogată în care a jucat în numeroase spectacole. A fost distribuit în filme premiate, precum “Morgen”, și a avut roluri notabile în producțiile teatrului, cum ar fi “Revizorul”, “Tartuffe” și “Opera de trei parale”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *