Șase persoane au murit, iar alte 30 sunt încă îngropate sub zăpadă, în urma unei avalanșe, în Afganistan

Șase persoane au murit, iar alte 30 sunt încă îngropate sub zăpadă, în urma unei avalanșe, în Afganistan

Cel puțin șase persoane au murit în urma unei avalanșe în nord-estul Afganistanului. Alte 30 sunt îngropate sub zăpadă, anunță un oficial provincial, după căderile abundente de zăpadă în mari părți ale țării.

Șase morți și 30 de persoane îngropate sub zăpadă, în Afganistan

În urma unei avalanșe provocată de ninsorile abundente din majoritatea zonelor din Afganistan, șase persoane au murit, iar alte 30 sunt îngropate sub zăpadă.

„Încă ninge. Serviciile de salvare sunt pe drum și bilanțul victimelor ar putea crește”, a declarat Jamiullah Hashimi, șeful departamentului de informare și cultură din provincia Nouristan, potrivit G4Media.ro.

Ultima atenționare asupra riscului major de avalanșă din România a fost anunțată joi, 15 februarie, de Salvamontiștii din județul Hunedoara.

„A nins foarte mult, într-un timp scurt, astfel că noul strat de zăpadă depus măsoară între 50 şi 80 de centimetri. Riscul de avalanşă este major, mai ales în zona unor pante abrupte sau în locurile cu suprafeţe mari, deoarece între straturile de zăpadă nu există acea coeziune necesară. Mai este nevoie de câteva zile până când se va realiza acest lucru”, anunța șeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *