Şoferul care a condus băut și a accidentat grav un băiețel și o fetiță, de 3 şi 9 ani, a fost reţinut

Şoferul care a condus băut și a accidentat grav un băiețel și o fetiță, de 3 şi 9 ani, a fost reţinut

Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe șoferul care, aflat sub influenţa alcoolului, a lovit cu mașina un băiețel de 3 ani şi o fetiță de 9 ani, în localitatea Arsa, județul Constanța. Copila este în comă la spital, fiind intubată, transmite Agerpres.

Șoferul, în vârstă de 64 de ani, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

El urmează să fie prezentat marți, 2 aprilie, procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

Accidentul a avut loc ieri, 1 aprilie, pe strada Mihai Eminescu din satul Arsa. Bărbatul a pierdut controlul volanului și i-a spulberat pe cei doi copii.

Mașina a intrat apoi într-un cap de pod, în două maşini parcate şi apoi în gardul unei case.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Fetița e în comă

După accident, ambii copii au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, băiețelul de 3 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral. Fetița de 9 ani a suferit însă mai multe răni grave, fiind în stare de comă şi intubată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *