Scandal, în loc de candidat comun: „Să-i fie ruşine”

Rmag Breaking News

PNL şi PSD nu pot avea un candidat comun pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, aşa cum au pentru Primăria municipiului Braşov, din cauza „aroganţei” ministrului Dezvoltării, liberalul Adrian Veştea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca.

Acesta a afirmat că lui Adrian Veştea, lider al PNL Braşov, ar trebui „să-i fie ruşine” pentru că a declarat că nu-şi asociază imaginea cu cea a PSD, deşi a fost numit ministru în guvernul condus de social-democratul Marcel Ciolacu.

Conform lui Dunca, în campania electorală nu va exista niciun pact de neagresiune între PNL şi PSD, singura excepţie fiind în ce priveşte competiţia pentru Primăria Braşov.

„Eu le-am propus un pact de neagresiune, ei nu au vrut. Din acest moment, vom scoate toate neregulile de la Consiliul Judeţean (din perioada în care Adrian Veştea a fost preşedinte al acestui for – n.r.).

În ce-l priveşte pe candidatul comun la Primăria Braşov, fostul primar cu mai multe mandate, câştigate sub sigla PDL şi, ulterior, a PNL, George Scripcaru, liderul PSD Braşov a subliniat că acesta „este un om de administraţie, care a făcut din municipiul Braşov cel mai frumos din ţară, un om cu experienţă, cu viziune, care cu siguranţă îşi va continua proiectele pe care le-a lăsat în 2020 în primărie”.

„De aceea îi rog pe toţi colegii din PSD Braşov, din activul de partid, să înţeleagă această dorinţă a braşovenilor pentru că George Scripcaru a ieşit în sondaje la o diferenţă foarte mare de actualul primar. Noi nu ne batem pe funcţii, nu contează cine este candidatul nostru, noi întotdeauna ne-am gândit la cetăţeni”, a declarat Marius Dunca.

Potrivit preşedintelui PSD Braşov, într-un sondaj comandat de conducerea centrală a celor două partide de coaliţie, George Scripcaru a fost cotat cu 37% din opţiunile de vot ale braşovenilor, în timp ce actualul primar USR, Allen Coliban, ar avea 24%, iar subprefectul Lucian Pătraşcu, propunerea iniţială a PSD pentru Primăria Braşov, şi liderul PNL Braşov, Adrian Veştea, stau „la fel”, fiind cotaţi cu procente similare de circa 20%.

Cu acelaşi prilej, Dunca a anunţat înscrierea oficială în cursa pentru şefia CJ Braşov a subprefectului PSD Lucian Pătraşcu.

La rândul său, acesta l-a asigurat pe George Scripcaru de sprijinul organizaţiei municipale a PSD Braşov pe care o conduce şi i-a cerut contracandidatului său la şefia CJ Braşov, Adrian Veştea, să le promită public braşovenilor „că nu îi va mai abandona” aşa cum a făcut-o când a fost nominalizat ca ministru, gest pe care l-a făcut şi faţă de râşnovenii care l-au ales primar şi pe care i-a părăsit ca să devină preşedinte al CJ Braşov într-unul din mandatele trecute.

„În judeţul Braşov nu curge lapte şi miere aşa cum ne spune fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov. În judeţ sunt probleme de infrastructură rutieră, de sănătate – sunt spitale care trebuie renovate, de educaţie. Aeroportul Braşov (…) să spunem adevărul, a fost realizat în ultimii 15 ani. A fost începută de fostul preşedinte PNL al CJ Braşov Adrian Căncescu şi terminată de Adrian Veştea. Însă niciunul nu a avut în vedere să realizeze, timp de 15 ani de zile, un drum care să conecteze oraşul Braşov de aeroport (…), nici să conecteze zona metropolitană de acesta printr-un drum expres”, a declarat Lucian Pătraşcu.

Până în prezent, pentru preşedinţia CJ Braşov şi-au mai anunţat candidaturile preşedintele USR Braşov, Irineu Darău, liderul filialei braşovene a AUR, Ana Loredana Predescu şi şeful PNL Braşov, Adrian Veştea. Pentru Primăria Braşov, PNL şi PSD vor avea un candidat comun, fostul primar George Scripcaru (PNL), iar USR pe actualul primar Allen Coliban. AUR nu şi-a nominalizat, deocamdată candidat.

The post Scandal, în loc de candidat comun: „Să-i fie ruşine” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *