Scandal în Senat. Comisia juridică a adoptat modificarea datei alegerii președintelui României

Scandal în Senat. Comisia juridică a adoptat modificarea datei alegerii președintelui României

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, proiectul de lege care permite devansarea datei alegerilor preşedintelui României.”Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede forma adoptată de Comisia juridică a proiectului iniţiat de deputaţi UDMR.Deputatul USR Victor Ilie a criticat proiectul, apreciind că este nociv pentru democraţie.”Se plănuieşte aducerea mai devreme a alegerilor pentru preşedintele României pentru maximizarea şanselor coaliţiei care se află în prezent la guvernare. Ideea alegerilor democratice era ca aceste modificări ale legislaţiei electorale să fie stabilite din timp.(…) Aceste mici modificări în timpul anului electoral în funcţie de şansele unui candidat sau altul să fie ales sunt complet nocive pentru democraţia din România, pentru sistemul electoral. Acesta este modul prin care PSD şi PNL vor să deţină controlul în România pentru următorii 10 ani”, a afirmat deputatul USR.În timpul dezbaterilor, mai mulţi deputaţi AUR au protestat, ţinând afişe cu mesaje: “Vrem alegeri democratice”, “Stop abuzului de putere”, “Lăsaţi alegerile libere”.Preşedinta comisiei, Laura Vicol, le-a solicitat acestora să părăsească sala sau să renunţe la afişe. “Vă rog să părăsiţi sala în acest moment. Mă deranjaţi că îmi staţi în ceafă. Îmi e frică de dumneavoastră să nu mă agresaţi”, a spus Vicol, iar reprezentanţii AUR au renunţat la protest.Deputaţii din comisie au respins un amendament AUR care prevedea că alegerile ar avea loc cu cel mult 30 de zile anterior datei în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.Asupra proiectului urmează să se pronunţe luni şi Comisia pentru administraţie publică, cele două comisii întocmind raportul de fond.Propunerea legislativă pentru modificarea art. 5 alin.(1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României a fost adoptată de Senat în 26 februarie şi se află pe ordinea de zi de marţi a plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *