Scăpat definitiv de magistrați, DNA cere pentru Florian Bodog măcar o condamnare cu suspendare

Scăpat definitiv de magistrați, DNA cere pentru Florian Bodog măcar o condamnare cu suspendare

Procurorii DNA de la Secția judiciară au cerut, marți, unui complet de trei judecători condamnarea la o pedeapsă cu suspendare a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog în dosarul de mare corupție privind menținerea unei consiliere personale în funcție deși aceasta nu a prestat nicio activitate.

Această solicitare vine pe fondul achitării integral a prejudiciului constatat în dosar de către procurorii DNA în cazul fostului demnitar de la Sănătate. Prin achitarea prejudiciului de peste 75.000 de lei se presupune asumarea de către Bodog a faptei de abuz în serviciu pentru care a fost deferit justiției.

Un alt motiv pentru pedeapsa blândă cerută de DNA este cel că faptele de fals pentru care a mai fost inculpat Bodog s-au prescris conform legii.

Concret, la termenul de marți al procesului, completul de trei magistrați al ICCJ condus de președintele judecător Constantin Epure, cel care s-a numărat printre magistrații care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, iar recent i-a achitat definitiv pe procurorii care l-au anchetat pe comisarul Traian Berbeceanu, au ascultat pledoariile finale din dosarul de mare corupție al ex-demnitarului de la sănătate.

Astfel, procurorul DNA prezent la ședință le-a cerut magistraților condamnarea fostului ministru Bodog la o pedeapsă cu suspendare în acest caz termen de încercare pe o perioadă de patru ani.

Totodată magistratul anticorupţie a cerut şi interzicerea mai multor drepturi civile în cazul ex-ministrului Bodog.

Magistratul Constantin Epure, cel care judecă în calitate de președinte al completului de trei judecători dosarul ex-ministrului Bodog este cel care alături de ex-magistratul Ștefan Pistol și Geanina Arghir au stabilit condamnarea la trei ani de închisoare cu executare pe numele fostului lider al PSD Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive.

În acel dosar, în mod similar, Liviu Dragnea a stabilit angajarea la DGASPC Teleorman a două femeie, membre ale PSD Teleorman, care ani de zile nu au prestat nicio activitate dar au încasat banii publici ai Direcției sociale.

Totodată magistratul Epure a decis alături de alți doi magistrați condamnarea Elenei Udrea în dosarul de mare corupție Gala Bute.

Recent în schimb, magistratul Epure, alături de Rodica Cosma, Andrei Claudiu Rus, Lavinia Lefterache si Simona Cîrnaru, a stabilit achitarea definitivă a celor care l-au anchetat abuziv pe ex-comisarul de la crimă organizată ALba Traian Berbeceanu.

În acel dosar, inițial, un complet de trei judecători de la ICCJ au stabilit condamnarea la pedepse de până la 7 ani de închisoare cu executare a celor inculpați în cauză.

Dosarul pe scurt

În august 2021 procurorii din cadrul DNA de la Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

BODOG FLORIAN DOREL, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale),

– fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale),

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni);

MARCU (fostă BACIU) OLIVIA ANDREEA, la data faptelor angajată în funcția de consilier personal al ministrului Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale).

În rechizitoriul transmis judecătorilor ICCJ Direcția nota că în calitate de ministru al Sănătății, inculpatul Bodog Florian Dorel ar fi acționat în mod direct pentru ca Marcu Olivia Andreea, angajată în funcția de consilier personal, să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract.

Totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

A știut mereu că angajata nu muncește

Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul Bodog Florian Dorel (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că angajata sa în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului, inculpata Marcu Olivia Andreea, ar fi obținut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Falsuri pentru acoperirea urmelor

În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecințe juridice.

Ministerul Sănătății a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 75.656 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că, la data săvârșirii faptelor, inculpatul Bodog Florian Dorel avea calitatea de ministru în Guvernul României, iar faptele aveau legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *