Schimbare radicală a vremii. Un val de aer polar va aduce temperaturi de până la minus 15 grade Celsius în România

Schimbare radicală a vremii. Un val de aer polar va aduce temperaturi de până la minus 15 grade Celsius în România

Temperaturile vor scădea semnificativ începând de luni, 8 ianuarie, iar o masă de aer polar va aduce frig, lapoviță și ninsoare. Dacă în primele zile ale anului vremea a fost deosebit de caldă cu temperaturi peste media perioadei, în prima parte a săptămânii, minimele pe parcursul nopților și dimineților vor scădea sub minus 15 grade Celsius, declarat Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie, pentru Digi24.

„Începând de duminică răcirea va fi una semnificativă, se va resimți în special în zona Moldovei, acolo unde maximele pe parcursul zilei de duminică nu vor depăși minus 1 grad Celsius, în partea de nord a acestei regiuni. În timp ce în Lunca Dunării sau în Dobrogea vor mai fi posibile valori de 13… 15 grade Celsius”, a explicat meteorologul.

Temperaturile se vor menține scăzute pe tot parcursul săptămânii viitoare. „Minimele pe parcursul nopților și dimineților, mai ales în prima parte a săptămânii, vor fi sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului. Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice, nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, acolo unde cunoaștem zona ca fiind polul frigului în țara noastră”, a explicat Mateescu.

Răcirea se va manifesta pe toată perioada săptămânii viitoare, 8-16 ianuarie, iar masa de aer polar foarte rece va aduce ninsori și ger.

„E vorba de o scădere bruscă și semnificativă, cu diferențe foarte mari de temperaturi de la o zi la alta. Va aduce de asemenea în zonele nordice și montane ninsori, iar în centru, precipitații mixte, în timp ce în sud, cel puțin duminică, vor fi mai ales ploi, după care este posibil ca în contextul răcirii accentuate să resimțim și în zonele din partea de sud a țării, începând de luni, transformarea precipitațiilor în lapoviță și ninsoare”, a explicat meteorologul. 

Ulterior săptămânii viitoare, meteorologul spune că vremea va intra într-un normal al perioadei în privința temperaturilor și a precipitațiilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *