Se întâmplă în Vaslui. Meci de fotbal terminat cu răzbunarea celor învinși: au șterpelit telefoanele învingătorilor

Se întâmplă în Vaslui. Meci de fotbal terminat cu răzbunarea celor învinși: au șterpelit telefoanele învingătorilor

Pentru LPS Vaslui, meciurile din Campionatul Național de Fotbal, Under 17 si Under 19, purtate în compania celor de la LSP Suceava s-au transformat într-o cursă de prindere a unor hoți.

Si asta după ce, din vestiarele echipelor oaspete au dispărut mai multe bunuri: telefoane mobile, haine si papuci. Toată povestea a început, însă, pe terenul de fotbal după ce, ambele echipe vasluiene au fost înfrânte cu același scor: 6-1.

Suparăți de rezultat, trei elevi de clasa XI-a, împreună cu un amic, au vrut să dea o lecție sucevenilor. Au intrat în vestiarul acestora de unde au sustras mai multe bunuri apoi au plecat. „Cei trei elevi au fost schimbați, pe parcursul meciului si, posibil din cauza rezultatului, au plecat la vestiare. Însa, în loc să-și vadă de-ale lor, au intrat în vestiarul celor de la Suceava, de unde au sustras mai multe bunuri.

La finalul meciului, sucevenii au descoperit lipsa bunurilor si a fost sesizată politia”, spune sursele noastre. De asemenea, oficialii celor două cluburi au vizionat imaginile de pe camere de supraveghere și așa au aflat cine sunt hoții.

Aceștia au fost sunați, pe telefoanele mobile și somați să revină la club și să restituie bunurile însușite. În plus, tot acolo au fost chemați și părintii acestora.

„Au recunoscut comiterea faptei, au spus că le pare rău și că au vrut să se răzbune. Din câte am înțeles, cei patru au reușit să intre în vestiarul echipei adverse pentru că acesta nu este asigurat. Mai precis, cele două vestiare au baia comună si accesul în vestiare se face pe o ușă din baie. Păcat că se întâmplă așa ceva la Vaslui și că disputele acestea nu se rezolvă pe terenul de joc. Poate că și cei implicați își vor învăța lecția, mai ales că nu a mai fost depusă nicio plângere împotriva lor. Rămâne de văzut ce măsuri vor lua cei din conducerea LPS”, spun aceleași surse.

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *