Secretele ascunse ale cojii de portocală: Cum să le folosești în grădină pentru beneficii neașteptate

Secretele ascunse ale cojii de portocală: Cum să le folosești în grădină pentru beneficii neașteptate

Odată cu sosirea primăverii, pasionații de grădinărit caută modalități inovatoare de a-și aranja grădina.

Printre soluțiile ingenioase și ecologice se numără utilizarea cojilor de portocală, un truc simplu și ieftin care poate aduce multiple beneficii plantelor și solului din grădină, potrivit Ziare.com.

Portocala are beneficii în fertilizarea solului

Cojile de portocale, bogate în azot, pot îmbogăți compoziția compostului, oferind astfel un aport esențial de substanțe nutritive pentru plante. Chiar și direct în sol, cojile se descompun încet eliberând azot, potasiu și fosfor, esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a plantelor. Este important să tăiați cojile în bucăți mici pentru a accelera procesul de descompunere și a preveni atragerea dăunătorilor.

Un alt beneficiu al cojilor de portocală îl reprezintă bariera naturală pe care o realizează împotriva dăunătorilor. Mirosul puternic de citrice din cojile de portocale poate ține la distanță furnicile, afidele și rozătoarele.

Ce beneficii au cojile de porcoală pentru plante

Pentru a beneficia de substanțele nutritive din cojile de portocale, trebuie să le înmuiați în apă timp de câteva zile pentru a obține un „ceai” bogat în nutrienți. Acest lichid infuzat poate fi folosit pentru a uda plantele, oferindu-le un aport de vitamine. De asemenea, puteți opta să uscați cojile și să le măcinați pentru a obține o pulbere cu aceleași proprietăți benefice.

Pe lângă beneficiile pentru plante și sol, cojile de portocale uscate pot fi folosite ca mulci decorativi pentru straturile din grădină, adăugând un plus de culoare și un miros plăcut. Acest lucru nu doar îmbunătățește aspectul grădinii, ci și menține umiditatea solului și reduce creșterea buruienilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *