Șeful agenției ONU acuzate că a avut angajați implicați în atacul Hamas spune că Israelul duce „o campanie concertată” pentru a distruge UNRWA

Șeful agenției ONU acuzate că a avut angajați implicați în atacul Hamas spune că Israelul duce „o campanie concertată” pentru a distruge UNRWA

Israelul duce o campanie concertată cu scopul de a distruge Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), a afirmat șeful agenției, Philippe Lazzarini, într-un interviu pentru grupul de presă elvețian Tamedia, publicat sâmbătă, relatează The Guardian și The Times of Israel.

„În momentul de față avem de-a face cu o campanie extinsă și concertată a Israelului care vizează distrugerea UNRWA. (…) Este un obiectiv politic pe termen lung, pentru că se crede că, dacă agenția de ajutorare va fi desființată, statutul refugiaților palestinieni va fi rezolvat odată pentru totdeauna și, odată cu el, dreptul la întoarcere. Există un obiectiv politic mult mai mare în spatele acestui lucru”, a spus Lazzarini.

Oficialul a menționat, în acest context, o serie de măsuri precum încercarea de a elimina scutirea de TVA a agenției și ordine pentru contractorii din portul israelian Așdod de a „înceta să se mai ocupe de anumite livrări de alimente pentru UNRWA”.

„Și toate aceste cereri vin din partea guvernului”, afirmă Philippe Lazzarini, precizând, de asemenea, că peste 150 de instalații ale UNRWA au fost lovite de la începutul războiului din Fâșia Gaza.

Israelul a cerut demisia lui Lazzarini de la conducerea UNRWA în urma acuzațiilor potrivit cărora 12 membri ai personalului agenției ONU au participat la atacul Hamas din 7 octombrie și un tunel al grupării a fost descoperit sub sediul evacuat din orașul Gaza.

Șeful UNRWA spune că tunelul se afla la 20 de metri adâncime, iar agenția ONU, în calitate de organizație umanitară, nu are capacitățile necesare pentru a examina ce se află sub pământ în Gaza.

De asemenea, subliniind că cererea de demisie a venit doar din partea Israelului, Lazzarini a declarat că nu există „niciun motiv” pentru a se conforma solicitării unui singur stat membru al ONU de a pleca, adăugând că demisia sa „nu ar îmbunătăți situația la UNRWA”.

„Criticile nu mă privesc pe mine personal, ci organizația în ansamblu. Solicitările de demisie fac parte din campania de distrugere a UNRWA”, a adăugat Philippe Lazzarini.

UNRWA a fost înființată în 1949, după primul război arabo-israelian și oferă servicii precum școlarizare, asistență medicală primară și ajutor umanitar palestinienilor din Gaza, Cisiordania, Iordania, Siria și Liban.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *