Șeful ONU anunță că nouă angajați ai agenției pentru refugiaţi palestinieni, acuzați de implicare în atacul Hamas, au fost concediaţi

Șeful ONU anunță că nouă angajați ai agenției pentru refugiaţi palestinieni, acuzați de implicare în atacul Hamas, au fost concediaţi

Nouă dintre cei 12 angajați ai Agenției Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), acuzați de Israel de implicare în atacul mortal comis de Hamas pe 7 octombrie, au fost concediaţi, altul a fost ucis, iar identitatea altor doi este „în curs de clarificare”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, citat de CNN, transmite News.ro.

„Organizaţia Naţiunilor Unite ia măsuri rapide în urma acuzaţiilor extrem de grave împotriva mai multor membri ai personalului Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA)”, a declarat duminică Guterres, adăugând că organismul de supraveghere al ONU a lansat deja o anchetă şi că urmează o analiză independentă.

„Orice angajat al ONU implicat în acte de terorism va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală”, a mai spus secretarul general.

Cu toate acestea, el a îndemnat ţările să continue asistenţa financiară pentru UNRWA, care sprijină 2 milioane de locuitori din Gaza care depind de acest „ajutor critic„ pentru „supravieţuirea zilnică”, avertizând că finanţarea actuală a agenţiei „nu îi va permite să îndeplinească toate cerinţele pentru a-i sprijini în februarie”.

„Deşi le înţeleg îngrijorarea – eu însumi am fost oripilat de aceste acuzaţii – fac un apel ferm la guvernele care şi-au suspendat contribuţiile pentru ca, cel puţin, să garanteze continuitatea operaţiunilor UNRWA”, a declarat Guterres.

„Presupusele acte abominabile ale acestor membri ai personalului trebuie să aibă consecinţe. Dar zecile de mii de bărbaţi şi femei care lucrează pentru UNRWA, mulţi dintre ei în unele dintre cele mai periculoase situaţii pentru lucrătorii umanitari, nu trebuie să fie penalizaţi”, a continuat șeful ONU.

Scandalul angajaților ONU implicați în atacul Hamas

12 dintre cei câțiva mii de angajați ai UNRWA au fost acuzați de către Israel de implicare în atacul luptătorilor Hamas din 7 octombrie 2023 în care au fost ucise 1.200 de persoane, majoritatea civili.

Agenția ONU a anunțat vineri că a fost informată despre implicarea angajaților ei în atacul din 7 octombrie și a lansat o investigație.

În urma acuzaţiilor aduse UNRWA, nouă ţări, între care SUA, Australia și Canada, şi-au suspendat temporar finanţarea pentru principala agenţie ONU din Gaza.

De cealaltă parte, Hamas a negat sâmbătă că personalul ONU colaborează la acţiunile militanţilor săi.

„Condamnăm energic campania de incitare lansată de entitatea criminală sionistă împotriva instituţiilor internaţionale care contribuie la ajutorarea poporului nostru, care este supus genocidului nazist”, a transmis Hamas într-un comunicat citat de EFE.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *