Șoseaua din România care e de o frumusețe rară. Străinii o vor lua cu asalt. Tocmai a fost inaugurat primul tronson

Șoseaua din România care e de o frumusețe rară. Străinii o vor lua cu asalt. Tocmai a fost inaugurat primul tronson

Primul lot al șoselei Transapuseana, unul din cele mai spectaculoase căi rutiere din județul Alba, a fost recepționat, a anunțat vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.

„Un drum de poveste, emblematic”

Primul lot al spectaculoasei șosele Transapuseana a fost recepționat, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Primul lot din Transapuseana are o lungime de 43 de kilometri, lotul doi urmând să fie recepționat în luna august.

„Vin cu o veste foarte bună! Astăzi, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România.

O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de ‘jos pălăria!’. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, la fix, termenul de finalizare a lucrărilor”, se arată într-o postare a lui Marius Hațegan pe contul Facebook.

Lucrare mare

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, la primul tronson al șoselei Transapuseana s-au folosit zeci de mii de tone de beton asfaltic, piatră, parapet metalic și alte materiele, Marius Hațegan prezentând și scurte statistici privind cantitățile folosite.

„În doar câteva repere, uriașe cantitativ, recepția de azi însumează: strat de beton asfaltic BA16: 26 de mii de tone/277 de mii de mp, strat de binder: 41 de mii de tone, fundație de piatră spartă-44 de mii de metri mc, beton la lucrări de consolidare-25 de mii de mc, parapet metalic-23 de mii de ml”, precizează vicepreședintele CJ.

Va rivaliza cu Transfăgărășanul

Dincolo de realizarea tehnică, Transapuseana, cunoscută anterior drept Transalpina de Apuseni, traversează un drum montan șerpuit pe dealuri înalte, o zonă sălbatică și depopulată din această regiune, între Aiud și Abrud, traversând munții.

Proiectul este apreciat ca cea mai mare investiție în materie de drumuri județene de până acum, cu o valoare de peste 73 milioane de euro, parțial finanțat cu fonduri via programele Uniunii Europene.

Având în vedere pitorescul zonei și traseele șerpuite ale Transapusenei prin păduri, chei și poieni, deja se spune că această șosea va rivaliza cu celebrul Transfăgărășan, și va fi o atracție pentru turiști.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *