Șeful singurului penitenciar ucrainean pentru prizonierii ruși de război: „Dăm un «gras» de aici pe doi« uscați» de-ai noștri”

Șeful singurului penitenciar ucrainean pentru prizonierii ruși de război: „Dăm un «gras» de aici pe doi« uscați» de-ai noștri”

Secretul cel mai bine păstrat al Ucrainei se află la marginea unui sat din vestul țării. Într-o clădire imensă cu pereți albi și multă sârmă ghimpată ruginită sunt închiși mii de soldați ruși. Jurnalistul Samuel Schumacher, de la ziarul elvețian Blick, a realizat un reportaj în penitenciarul unde „,mâinile care au venit să omoare acum țes scaune de răchită”.

Prizonierii de război capturați sunt în detenție pe termen nelimitat, cu scopul de a fi, eventual, schimbați cu luptătorii din lagărele Moscovei.

Locația singurului lagăr de prizonieri de război din Ucraina rămâne secretă din motive de securitate. Nici Petro Iațenko, 45 de ani, directorul de penitenciar, nu vrea să dezvăluie numărul exact de deținuți.

„Sunt mulțu prea mulți. În 4 săptămâni va fi plin aici”

„Sunt mult prea mulți”, spune ucraineanul responsabil cu tratamentul prizonierilor de război și trece repede prin curtea închisorii.

Rusia a refuzat un alt schimb de prizonieri de mai bine de trei luni. „Va fi plin aici în 4 săptămâni”, spune Iațenko.

Un al doilea lagăr de prizonieri de război va fi pus în funcțiune în curând.

Frigul din noiembrie mușcă, plasele de pe porțile de fotbal sunt albastre și galbene, prizonierii sunt îmbrăcați în întregime în albastru și se năpustesc în tăcere prin curte cu mâinile încrucișate la spate.

Mulți sunt în cârje. Fotografiile fraților Kliciko și ale foștilor conducători ucraineni atârnă de pereții închisorii.

„Nu am vrut acest război. Familiilor celor pe care i-am ucis, le transmit că îmi pare rău”

Igor (32 de ani) stă în camera cu TV încălzită cu alți aproximativ 50 de bărbați. „Era în închisoare în Rusia pentru crimă”, recunoaște el. I s-a promis libertate dacă va lupta în Ucraina timp de șase luni. „Așa că am venit. Am crezut poveștile despre naziști. Dar nu am găsit niciunul”.

Anton (26 de ani), un electrician din Siberia, recrutat împotriva voinței sale, susține, cu voce tremurândă: „Nu am vrut acest război. Familiilor celor pe care i-am ucis, le transmit că îmi pare rău”. 

Anton în cere ceva dulce reporterului transformat în prizonier pentru o zi. Pentru că nu există desert în lagărul de prizonieri de război din Ucraina.

„Borș fără sare! Pentru că ne-au luat Bahmutul”

În schimb, deținuții au borș și paste cu carne. Plus felii de pâine la prânz. Prizonierii intră îns sala de mese în schimburi, iau linguri și vase de aluminiu și mănâncă în tăcere. 

„Am mâncat alături de ei, supa are un gust fad“. constatăî reporterul elvețian Samuel Schumacher,

Reporterul a luat masa cu deținuții

„Fără sare, aceasta este pedeapsa pentru faptul că ne-au luat Bahmutul”, spune Petro Iațenko, făcând cu ochiul, care spune că „aici sunt respectate cele 143 de articole din Convenția de la Geneva care reglementează modul în care ar trebui tratați prizonierii de război”.

„Fără muncă forțată” scrie în articolul 49. Iar totul este afișat cu litere mari afară, pe un banner din curtea închisorii. „Și rușii l-au ratificat”, spune Iațenko.

85% dintre prizonierii de război ucraineni eliberați au raportat tortură după eliberare. Iațenko spune că a auzit de nenumărate ori mărturii că „prizonierilor de război ucraineni li s-a dat castron cu apă fierbinte și câteva frunze de varză în el și un minut să mănânce: «Ori vă ardeți gâtul, ori muriți de foame»”.

Lucrurile sunt complet diferite aici. Jumătate dintre prizonieri sunt supraponderali după trei luni.

 „Aș prefera ca, în viitor, schimburile de prizonieri să fie reglementate în funcție de greutate, nu de numărul de persoane. Avem doi ucraineni înfometați pentru un rus gras”, spune Iațenko, cu un umor de carceră.

Mâinile care au venit să omoare acum țes scaune de răchită

Munca îi ajută pe deținuții ruși. Sute de prizonieri țes scaune de grădină din rîchită într-o hală de cărămidă. 

„Mâinile care au venit să omoare acum țes scaune de răchită”, spune șeful închisorii. 

Mai mulți ruși mânuiesc cuțite japoneze ascuțite. Doar cei care supraviețuiesc celor două săptămâni de monitorizare psihologică după ce au ajuns în lagăr au voie să lucreze cu astfel de unelte.

Cei considerați periculoși, stau în subsolul cu tuburi de neon, lipând saci de hârtie. Toți primesc în jur de zece euro pe lună pentru asta. Și puțină distragere a atenției.

Vitali (60 de ani) se așează la masa lui cu o privire sticloasă, în fața lui un teanc de saci de hârtie. ”M-am oferit voluntar, sunt patriot”, spune bunicul din estul îndepărtat al Rusiei.

De acolo a călătorit prin vastul „imperiu” pentru a „elibera” Ucraina. Bunicul meu a luptat deja împotriva naziștilor, spune Vitali. El și-a dorit să fie un model pentru nepoțica sa. În schimb, nici măcar nu mai este acasă pentru ea.

Chiar în spatele pivniței cu saci se află Ablemit (31), tatuat peste tot, cu o sentință de închisoare pe viață la activ, în regiunea Donețk din Ucraina, care este ocupată din 2014.

El repetă frazele standard ale propagandei rusești, despre opresiunea din Donbas și „denazificarea” ucrainenilor. „Încă cred asta”, spune, sincer, Ablemit.

„Repatriații sunt un pericol pentru Putin”, explică Petro Iațenko, directorul. Ei au văzut adevărata situație din Ucraina și ar putea ridica îndoieli cu privire la poveștile propagandei ruse. „De aceea, îi trimit direct înapoi la război”, afirmă șeful ucrainean.

Asistența medicală pentru un prizonier rus, de 3 ori mai mare decât pensia minimă în Ucraina

Tolstoi și Biblii, da, reviste pentru adulți – nu!

Rușii pot merge și în sala de lectură. Găsesc romane de Tolstoi și Biblii, „dar fără reviste pentru adulți”.

„Asistența medicală în tabăra noastră este semnificativ mai bună decât în ​​Rusia”, completează el. Îngrijirea completă pentru prizonierii de război costă 250 de euro pe om pe lună, de aproximativ trei ori mai mult decât pensia minimă din Ucraina.

Există un aparat cu raze X în aripa spitalului închisorii secrete, un cabinet stomatologic și suport psihologic.

O treime dintre prizonieri erau răniți la sosire aici, spune medicul de penitenciar. Mulți oameni de peste 40 de ani au avut probleme grave de stomac.

O ultimă cameră, poate cea mai întunecată din întreaga închisoare: are telefon. Fiecare prizonier primește 5 minute de conversație pe lună. Un gardian stă alături și ascultă cu atenție ce spun bărbații. Doar un cuvânt greșit, o informație sensibilă și linia este întreruptă.

Artem (34 de ani) nu are nicio informație sensibilă, dar are două solicitări pentru soția sa: „Să-mi trimită niște țigări. Și, te rog sărută-o pe Nika pentru mine”.

Foto: Samuel Schumacher (Blick)

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *