Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie – tradiții și obiceiuri

Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie – tradiții și obiceiuri

Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie, conform calendar ortodox 2023. Sărbătoarea Sfânta Maria Mică aduce cu sine o serie de obiceiuri şi tradiţii. Iată care sunt cele mai populare!

Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie. Este cea mai mare sărbătoare a toamnei și se sărbătorește în fiecare an pe data de 8 septembrie. Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică.

Istoric, Nașterea Sfintei Fecioare este datată între anii 19 și 22 î. Hr., fiind rodul rugăciunii Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, care au făgăduit lui Dumnezeu că, daca vor avea un copil, îl vor închină Lui.

Această sărbătoare este prăznuită în Răsărit din secolul al V-lea, iar în Occident a fost introdusă în secolul al VII-lea, în timpul Papei Serghie I, generalizarea ei având loc însă mai tărziu, în secolul al IX-lea.

Pe 8 septembrie spunem „La mulți ani” celor care poartă numele Maria, Marian sau alte derivate.

Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului

În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria, deși înaintați în vârstă, şi-au dorit nespus de mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi.

Nașterea Maicii Domnului – Istoria sărbătorii

În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul praznic dintre cele patru dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică. Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.

Potrivit Tradiţiei Bisericii, Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminţia lui David, iar mama, Ana, din neamul preoţesc al lui Aaron. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.

Din cauza faptului că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau des batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerat un blestem al lui Dumnezeu. Conform tradiției, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat jertfa și i-a numit blestemați.

În ciuda tuturor acestor acțiuni cei doi nu au renunțat și s-au rugat în continuare. Ei s-au hotărât să se retragă fiecare în post și rugăciune, Ioachim spunându-i Anei: “Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.

Îngerul Gavriil li s-a arătat și le-a spus că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un “vas ales lui Dumnezeu”.
Potrivit tradiției, atunci când Maria a împlinit vârsta de 3 ani, părinții au dus-o la templu, acolo unde a rămas până la aproximativ 15 ani.

Părinţii ei au lasat-o împreună cu celelalte fecioare în camerele Templului să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului în 21 noiembrie.

În următorii șapte ani, părinţii Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor. Maria a rămas orfana la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani.

Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a ne dedica viaţa lui Hristos şi de a deveni oameni noi. Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului. Praznicul liturgic al Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni, şi la iacobiţii sirieni.

Ziua de Sfânta Maria Mică este ziua în care se dă drumul la cules de vii, se bat nucii și se dă startul târgurilor și iarmaroacelor de iarnă.

Sfânta Maria Mică – Nașterea Maicii Domnului – superstiții, tradiții și obiceiuri

În cultura populară, în funcție de zonă, există mai multe superstiţii legate de această zi, Sfânta Maria Mică. Așadar, iată ce este bine să faci și ce nu ai voie să faci de Sfânta Maria Mică, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului!

Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală;
În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos;
Femeile trebuie să împartă struguri și prune, pentru ca morții să primească din roadele toamnei.
Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria;
Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor;
Tot pe 8 septembrie, păsările călătoare se pregătesc de calatoria spre tarile calde, iar gâzele și reptilele intră în pământ.
Dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii;
Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea;
De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică;
De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă;
Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol;
În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ;
Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică vindecă boli și ajută ușurarea nașterii

Cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, Născătoarea de Dumnezeu, este invocată de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântă­toare pentru vindecarea bolilor. Nu e credincios care să-i fi adresat rugi fierbinţi şi să nu-i fi împlinit visul. În unele tradiţii Maica Domnului este identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul şi se roagă de Dumnezeu să nu prăpă­dească lumea, să nu izgonească vânturile.

Rugăciune pentru Nașterea Fecioarei Maria

Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Maria

Fecioarei Maria îi sunt dedicate mai multe rugăciuni, iar pentru ziua în care se sărbătorește nașterea ei, este bine să spunem următoarea rugăciune:

Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale”, Amin!

Ce se prăznuieşte la 15 august

În fiecare an, pe data de 15 august, este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare care este cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare. Despre această sărbătoare nu găsim informații în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiția Bisericii. Potrivit Tradiției, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea Mântuitorului. Maica Domnului a fost înștiințată de îngerul Gavriil de mutarea ei din această viață: “Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare”.

După ce Fecioara Maria și-a cerut iertăciune de la toți, și-a dat duhul. Domnul Însuși S-a coborât din ceruri pentru a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt.

Trupul ei nu a rămas în mormânt, pentru că Fiul ei, Cel care a biruit moartea, l-a ridicat la cer. Sfinții Părinți afirmă că după cum trupul ei a rămas integru, adică feciorelnic, în timpul nașterii lui Hristos din ea, tot așa a rămas trupul ei fară stricăciune întru adormirea și mutarea ei de la viață pământească la viață cerească.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Mărturii despre existenţa acestei sărbători avem începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.

Ce nume se serbează de Sfânta Maria Mică

De Sfânta Maria, aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica. Dintre aceștia, aproximativ 1,8 milioane sunt femei ce poartă numele de Maria, aproximativ 270.000 femei ce poartă numele de Mariana și în jur de 51.000 femei ce poartă numele de Marinela. Însă, de Sfânta Maria îți mai sărbătoresc onomastica și persoanele care poartă numele de:

Marian;
Marin;
Mioara;
Mia;
Maricica;
Marița;
Marina;
Marilena;
Mari;
Mărioara;
Meri;
Măriuța;
Mara;
Marioara;
Marusia;
Ana-Maria;
Mimi;
Marinel.

Urări de Sfânta Maria

La mulţi ani de ziua numelui! Fie că Sf. Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!
Fie ca Sf. Fecioara Maria, al cărei nume îl porți, să te ocrotească, să-ți călăuzească pașii și să-ți lumineze calea! La mulți ani cu ocazia onomasticii!
Ca o lumina caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine!
La mulţi ani, Maria/Marian! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioara să-ţi lumineze drumul în viaţă!
E ziua ta, Maria/Marian, un nume frumos si simplu, la fel de pur ca tine si la fel de gingaș. La mulți, ani!

Citește și cele mai frumoase mesaje de Sfânta Maria cu urări de La Mulți Ani, precum şi ce nume se serbează de Sfânta Maria!

Multe biserici şi mănăstiri din România îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Vezi şi de ce sărbătorim Sfânta Maria de două ori pe an!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *