Sfaturi pentru organizarea unui grătar perfect în aer liber

Pentru cei mai mulți dintre români, vacanța de vară înseamnă să petreacă un sejur de 7-10 zile la mare sau la munte, în țară sau în străinătate. Există, însă, și o categorie de oameni care preferă ca într-una dintre zilele din concediul de odihnă sau la un sfârșit de săptămână să evadeze pentru câteva ore pentru a se deconecta de la cotidian și să se elibereze complet de stresul acumulat în zilele solicitante la locul de muncă.

Acești oameni aleg să-și reîncarce bateriile alături de familiile lor sau împreună cu prietenii, în locuri liniștite în mijlocul naturii care să nu fie la mare distnță de casă, preferând în acest fel să stea cât mai departe de aglomerația care este de obicei pe litoral în sezonul estival.

În aceste condiții, dacă te numeri printre cei care preferă o astfel de „ieșeală” și ți-ai propus să profiți cât mai mult de vremea superbă care se anunță în următoarea perioadă pentru a petrece o zi de neuitat alături de cei dragi în aer liber, în cele ce urmează îți vom oferi câteva sugestii și sfaturi pentru organizarea unui grătar perfect, o activitate care este întotdeauna o alegere inspirată pentru momente memorabile alături de persoanele dragi ție.

Cum organizezi un grătar perfect în aer liber

Grătarul în aer liber se numără printre cele mai relaxante activități pe care le poți face într-o zi liberă, la capătul unei săptămâni de muncă solicitante, ori în timpul concediului de odihnă. În plus, nici nu presupune vreo organizare sau vreo pregătire speciale pentru că, așa cum spuneam, scopul principal este acela de a te relaxa și de a te deconecta de la stresul de zi cu zi alături de persoanele apropiate alături de care să petreci timp de calitate.

Grătarul în aer liber se numără printre cele mai relaxante activități pe care le poți face într-o zi liberă

Tot ceea ce contează este să te bucuri de fiecare clipă petrecută în mijlocul naturii alături de cei dragi ție, de soare, de aer curat și mai ales de bunătățile pe care urmează să le prepari pe grătar. Pentru reușita unei experiențe de acest gen ai nevoie de o companie cât mai plăcută, de ingredientele specifice grătarului, de mese, scaune şi, bineînțeles, de vreme frumoasă și multă voie bună.

Felul în care te pregătești pentru o astfel de petrecere este foarte important pentru reușita ei. Accesoriile necesare pentru această activitate te vor ajuta să transformi această ieșire la iarbă verde într-o experiență deosebită atât pentru tine, cât și pentru persoanele care te însoțesc. În același timp, confortul și aspectul pur decorativ reprezintă tot atâtea detalii de care este bine să ții cont atunci când faci un grătar în aer liber.

De ce să ții cont când faci un grătar în aer liber

Indiferent că te afli într-o minivacanță sau ai doar o zi liberă în week-end, să mergi la un grătar înseamnă mai mult decât a lua masa împreună cu familia ori cu prietenii.

Dincolo de nevoia de a te hrăni, un grătar în aer liber îți satisface dorința de socializare, de apropiere de natură și de reîntoarcere la un stil de viață simplu și armonios, mai ales pentru cei care își desfășoară activitatea profesională de acasă.

La grătar, poți să frigi roșii, castraveți, ardei, ceapă, ciuperci, vinete sau dovlecei

Secretele care stau în spatele unui grătar perfect reprezintă un mix între dotarea cu ustensilele necesare, ingredientele de cea mai bună calitate și atent pregătite înainte de a fi fripte, temperatura cărnii, în funcție de tipul acesteia, și altele.

Dacă te-ai asigurat că toate aceste lucruri au fost puse la punct, atunci reușita este garantată, iar în continuare trebuie să te mai ocupi doar de atmosferă. În continuare îți vom spune ce trebuie să faci, pas cu pas, sfaturi care sperăm să te ajute să faci un grătar ca la carte.

Ce ai nevoie pentru a face un grătar perfect în aer liber

O petrecere în aer liber este întotdeauna o idee bună mai ales dacă aceasta implică și pregătirea unui grătar, muzică și stat la povești cu familia sau cu prietenii. Dacă ți-ai propus să te distrezi alături de cei dragi la un grătar ți-am pregătit o listă cu o serie de sfaturi utile. Iată ce trebuie să iei în calcul pentru organizarea unui grătar perfect în aer liber:

Alegerea grătarului

Grătarul portabil pe care îl iei cu tine la iarbă verde este mult mai ieftin și trebuie să aibă o dimensiune acceptabilă pentru a putea încăpea în portbagajul mașinii tale. De obicei, se folosește un grătar cu lemne sau cu cărbuni de dimensiuni medii, însă poți utiliza și un grătar portabil cu gaz, care îți dă posibilitatea să controlezi temperatura, dar nu îți oferă și gustul acela de ușor afumat și delicios pe care ți-l oferă versiunea pe lemne.

Curățarea și pregătirea grătarului

Această etapă este foarte importantă deoarece nu-ți dorești ca preparatele să se lipească și să fie extrase de pe grătar sfâșiate. De aceea, pentru a-l curăța cu ușurință, grătarul trebuie încălzit: 10 minute cel pe gaz și 20 de minute pentru cel cu cărbuni, aflăm de pe site-ul Hendi.ro. Pentru această activitate trebuie să folosești o perie specială cu fire din oțel inoxidabil și alamă, care ajută la îndepărtarea eficientă a murdăriei și grăsimii de pe grătar. După ce l-ai curățat foarte bine, grătarul trebuie uns cu o bucată de grăsime pentru a preveni lipirea cărnii.

Ustensile necesare

În afară de grătar va trebui să te asiguri că dispui de ustensilele necesare care îți ușurează sarcina. Chiar dacă te-ai obișnuit, poate, cu clasica furculiță, este indicat să folosești ustensile speciale de grătar. O astfel de trusă cuprinde furculiță pentru grătar, spatulă, clește, cuțite și perie pentru curățat, mai scrie sursa citată. Asigură-te că ai brichete, lemne și cărbuni, în cazul în care deții un grătar clasic. De pe listă nu trebuie să lipsească un șorț, prosoape de bucătărie, farfurii, pahare, castroane, tacâmuri (toate de unică folosință), un desfăcător de sticle, țepușe pentru frigărui și o față de masă din bumbac. Vei avea nevoie și de termosuri pentru băuturi calde și reci pregătite de acasă, precum și de o geantă frigorifică unde să ții băuturile răcoritoare.

Alte obiecte utile

Atunci când pregătești un grătar în aer liber trebuie să iei cu tine și o serie de obiecte, altele decât cele specifice acestei activități. Astfel, vei avea nevoie de o pătură mai grosuță în locul unei fețe de masă sau a unui cearșaf, apoi de o masă pliabilă pentru depozitarea alimentelor și pentru pregătirea gustărilor, precum și de 3-4 scaune pliabile pentru cei care nu vor să stea pe pătură. Nu uita să iei la tine câțiva saci de gunoi pentru a lăsa curat locul unde faci grătarul. Dacă ți-ai propus și unele activități recreative, poți lua cărți de joc, Remi, o minge sau un set de badminton.

Alegerea cărnii

Un aspect foarte important pentru reușita unui grătar constă în pregătirea cărnii pentru grătar și, mai ales, în alegerea acesteia. Astfel, o carne de calitate este puțin mai grasă pentru a-și păstra suculența și frăgezimea. În cazul în care dorești să faci un grătar cu carne de porc, atunci poți alege ceafă, coaste și fleică, toate având un gust delicios. În ceea ce privește carnea de pui, cele mai bune pentru grătar sunt aripioarele și pulpele, în timp ce, pentru un grătar de berbecuț, îți recomandăm să alegi cotletele.

Un grătar în aer liber îți satisface dorința de socializare, de apropiere de natură și de reîntoarcere la un stil de viață simplu și armonios

Carnea de vită, însă, trebuie aleasă cu mare atenție. Bucățile marmorate, adică acele fire fine de grăsime nesaturată (sănătoasă) care se dezvoltă între mușchii cărnii de vită, sunt cele mai bune deoarece asigură frăgezirea fripturii. De asemenea, poți să alegi antricot, coaste și chiar vrăbioară, care este mai slabă.

Pregătirea cărnii

Cu o seară înainte de a face grătarul trebuie să pregătești carnea. Astfel, carnea de pui (pulpe) sau cea de porc (ceafă sau mușchiuleț) trebuie ținute în baițuri aromate, făcute dintr-un amestec de ulei, vin, zeamă de lămâie și diverse condimente. Pentru a fi cât mai gustoasă și cât mai fragedă, carnea pentru frigărui trebuie ținută peste noapte într-o marinată aromată. Carnea de vită maturată nu are nevoie de o pregătire în prealabil. Peste aceasta se pune un strop de sare de mare și se lasă la foc potrivit ca să nu se ardă în exterior și să rămână crudă în interior. După ce e gata, se lasă preț de 15 minute, apoi se servește cu o bucată mică de unt deasupra. Carnea de vită poate fi frăgezită cu un aparat de frăgezire a cărnii, iar apoi pusă la marinat pentru patru ore. Trebuie scoasă din frigider cu jumătate de oră înainte de a fi friptă.

Pregătirea legumelor

Dacă vrei să pui pe grătar și legume, poți să frigi roșii, castraveți, ardei, ceapă, ciuperci, vinete sau dovlecei. Acestea trebuie curățate de coajă, spălate și, eventual, tăiate pe jumătate, astfel încât la grătar doar să le așezi pe jar și să se coacă rapid. Trebuie doar să presari puțină sare peste ele sau să le ungi cu puțin ulei aromat.

Rețete simple pentru grătar

Pulpe de pui la grătar

Ingrediente:

Pulpe de pui (în funcție de câte persoane sunt)

Zeamă de lămâie

Ulei

Sare

Cimbru

Piper

Foi de dafin

Oregano

Boia dulce

Mod de preparare:

Pulpele de pui se spală și se curăță foarte bine, după care se pun într-o marinată din zeamă de lămâie, ulei și condimente, lăsându-le peste noapte. A doua zi, se pune peste ele sare, puțin piper și boia dulce și se frig la grătar.

Ceafă de porc la grătar

Ingrediente:

Ceafă de porc (în funcție de câte persoane sunt)

Ulei

Vin roșu

Zeamă de lămâie

Piper

Sare

Boia picantă

Cimbru

Mod de preparare:

Bucățile de ceafă de porc se spală bine și apoi se bat cu ciocănelul pentru șnițele, după care se pun într-o marinată din vin roșu, ulei, zeamă de lămâie și condimente și se lasă peste noapte. La fel ca în cazul pulpelor de pui, a doua zi se pune sare, piper și, eventual, boia picantă și se pun pe grătar.

Frigărui de pui cu legume la grătar

Ingrediente:

2 bucăți de piept de pui

3 cepe roșii

2 dovlecei

3 roșii

3 ardei grași roșii

Ulei

Vin alb

Zeamă de lămâie

Sare, piper, cimbru, oregano

Mod de preparare:

Pieptul de pui se spală bine și se taie în cubulețe pentru a putea fi puse pe țepușele de frigărui. Bucățile de carne se pun într-o marinată din vin alb, zeamă de lămâie, ulei și condimente și se lasă peste noapte. A doua zi se pregătesc frigăruile. Legumele se taie în felii potrivite și se înfig pe țepușe alternativ cu bucățile de carne. Frigăruile se ung cu puțin ulei, se presară cu sare și se pun pe grătar.

Mici la grătar

Ingrediente:

1 kg de carne tocată (amestec de porc și vită sau oaie)

250 de ml de fiertură din oase de vită

4 căței de usturoi

½ linguriță de bicarbonat de sodiu

3 linguri de ulei

Sare, piper, cimbru, boia

Mod de preparare:

Carnea se amestecă cu usturoiul, apoi se adaugă restul ingredientelor, inclusiv fiertura de oase. Carnea de mici se frământă timp de 5 minute până se obține o masă omogenă. Compoziția se pune la frigider pentru 2-3 ore pentru a se odihni. Apoi se formează micii cu mâna umedă și se pun într-o tavă care se pune la frigider alte 2-3 ore. Mititeii se frig pe grătarul încins 12-13 minute, întorcându-i în permanență. Micii perfecți sunt cei pe care focul nu îi pătrunde complet și au interiorul suculent.

Vezi şi locuri din România potrivite pentru organizarea unui picnic în natură!

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *