Șofer român condamnat în Franța, după ce șeful lui spaniol l-a sunat și i-a spus că TIR-ul plin cu pepeni pe care-l conduce era considerat suspect

Șofer român condamnat în Franța, după ce șeful lui spaniol l-a sunat și i-a spus că TIR-ul plin cu pepeni pe care-l conduce era considerat suspect

Un șofer român de TIR și colegul lui de echipaj, un peruan, au fost condamnați în Franța la o lună după ce au fost arestați, în timp ce-și conduceau camionul plin cu pepeni din Spania, relatează cotidianul La Nouvelle Republique.

Trei ani de detenție și o amendă vamală de 50.000 de euro fiecare este sentința pronunțată luni, 16 octombrie 2023, împotriva celor doi șoferi arestați pe A10, când au fost prinși cu 252 kg de canabis printre pepeni.

Când vameșii au decis, pe 7 septembrie, să verifice vehiculul și pe cei doi șoferi ai săi în jurul orei 21:00, în zona Poitiers Chincé, câinele agenților a devenit agitat, după ce tocmai detectase un miros suspect. O percheziție completă a remorcii a scos la iveală, printre cele patruzeci de cutii de pepeni, prezența unei alte cutii de lemn.

Conținea plicuri cu o plantă în interior. Au fost descoperite unsprezece genți de sport încărcate cu pungi termosigilate umplute cu o plantă identificată rapid prin testul efectuat la locul percheziției.

A fost vorba de peste 252 kg de plată de canabis cu o valoare de piață de 2,5 milioane de euro, conform estimărilor vamale.

Captura de canabis din camionul românului. Foto: Vama franceză

La cinci săptămâni de la arestarea și plasarea în arest preventiv, cei doi șoferi, un peruan și un român, au fost judecați luni, 16 octombrie 2023. „Nu știam că este iarbă!”, au spus ei în fața instanței. „Nu am făcut încărcarea. Nici nu am participat la ea”, au încercat să se apere. De obicei șoferii spun că nu știu nimic despre ceea ce transportă.

Dar atât instanța, cât și procurorul au fost surprinși de o alertă a angajatorului șoferilor, care sunase să le spună că camionul pe care îl conduceau era considerat suspect.

Cei doi șoferi au fost considerați vinovați de procuror și acesta a cerut patru ani de detenție.Instanța i-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Și o amendă vamală de 50.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi șoferi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *