Spania cere daune de 94.782 de euro unui britanic care a spus că va arunca în aer un avion. „Gluma” s-a lăsat cu trimiterea unui Eurofighter

Spania cere daune de 94.782 de euro unui britanic care a spus că va arunca în aer un avion. „Gluma” s-a lăsat cu trimiterea unui Eurofighter

Tânărul britanic acuzat de tulburarea ordinii publice s-a apărat luni, 22 ianuarie, în fața Tribunalului Național din Spania spunând că a făcut o glumă, scrie Euronews.

În vara anului 2022, Aditya V. se pregătea să se îmbarce pe aeroportul Gatwick din Londra pentru un zbor către insula spaniolă Menorca.

Chiar înainte de îmbarcare, tânărul britanic a decis să trimită fotografii din zona de check-in către șapte dintre prietenii săi prin intermediul rețelei de socializare Snapchat. Imaginile includeau o frază scrisă chiar de el: “Sunt pe drum să arunc în aer avionul, sunt membru al talibanilor”.

Serviciile secrete britanice au descoperit mesajul când avionul se afla deja deasupra Franței și au decis să alerteze Spania, întrucât aeronava urma să aterizeze pe insula spaniolă.

Ministerul spaniol al Apărării a trimis un aparat de luptă Eurofighter pentru a escorta avionul, crezând că pasagerul este un terorist.

“A fost o glumă”

Luni, tânărul s-a apărat în fața Tribunalului Național din Spania, fiind acuzat de tulburarea ordinii publice. El a apărut într-un proces intentat de către Ministerul spaniol al Apărării, care îi cere să plătească cei 94.782,47 de euro pe care i-a cheltuit pentru trimiterea Eurofighter-ului.

“A fost o glumă”, s-a apărat el în fața judecătorului, explicând că a făcut acest lucru pentru că prietenii săi “au râs mereu de mine din cauza trăsăturilor mele pakistaneze”.

Potrivit publicației El Español, tânărul a explicat că a putut vedea Eurofighter-ul de la fereastra avionului, dar că nu s-a gândit niciodată că se afla acolo din cauza mesajului pe care l-a trimis, crezând că este vorba de un exercițiu de antrenament pentru războiul din Ucraina.

Cu ajutorul unui traducător, tânărul a putut să-și spună propria versiune a faptelor. El a insistat că nu a crezut niciodată că gluma va merge atât de departe și că a distribuir fotografia doar grupului său de prieteni.

Problema a fost că unul dintre prietenii săi era conectat la rețeaua publică de Wi-Fi a aeroportului, astfel încât fotografia a ajuns la serviciile secrete britanice.

Procurorul l-a întrebat pe tânăr: “Nu te-ai gândit niciodată că ai putea provoca panică?”.

Codul penal spaniol prevede că o persoană care “simulează în mod fals o situație de pericol pentru comunitate”, situație care necesită asistență din partea poliției sau a serviciilor de urgență, “va fi pedepsită”.

După mărturiile care au fost depuse luni, procesul a intrat în faza de pronunțare a sentinței.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *