Statele UE au atins deja pragul dorit de stocare a gazelor pentru iarnă, dar asta nu înseamnă neapărat prețuri mai mici, spun analiștii

Statele UE au atins deja pragul dorit de stocare a gazelor pentru iarnă, dar asta nu înseamnă neapărat prețuri mai mici, spun analiștii

Prețurile gazelor ar putea fi semnificativ mai mici decât în urmă cu un an, dar ele rămân în continuare sensibil mai scumpe decât prețurile istorice ale gazelor din ultimul deceniu, sun analiștii citați de publicația Politico.

Rezervele de gaze naturale ale UE au atins joi un nivel istoric, cu mult înainte de sezonul de încălzire din iarnă, în condițiile în care blocul comunitar continuă să se debaraseze de dependența energetică de Rusia.

În acest timp, Kremlinul trebuie să facă eforturi pentru a acoperi gaura imensă din finanțele sale, lăsată de decizia de a întrerupe livrările către clienții europeni.

Dar mai puțin gaz rusesc înseamnă că UE este de asemenea mai expusă la fluctuații mai mari de preț de pe piața mondială a gazelor naturale lichefiate (GNL), scrie Politico.

Gas Infrastructure Europe a anunțat joi că depozitele de gaze ale statelor membre sunt acum la o capacitate de 90,12% – depășind ușor obiectivul ce prevedea umplerea la 90% până în noiembrie.

„Confirmarea că ne-am îndeplinit cerințele de stocare a gazelor cu mult înainte de termen subliniază faptul că UE este bine pregătită pentru iarnă și acest lucru va contribui la stabilizarea piețelor în lunile următoare”, a declarat comisara pentru energie Kadri Simson, pentru Politico.

„Piața energetică a UE se află într-o poziție mult mai stabilă decât în aceeași perioadă a anului trecut”, a adăugat ea, recunoscând totodată că în ultimele săptămâni a fost vizibil faptul că piața gazelor „rămâne sensibilă” și că Comisia va continua să o monitorizeze, pe măsură ce continentul intră în sezonul rece.

UE scapă de dependența de gazul rusesc

Anunțul subliniază succesul UE în tentativa de a scăpa de dependența de gazul rusesc, care înainte de război asigura aproximativ 40% din cererea blocului.

Moscova a tăiat în mod constant livrările către clienții săi din UE, reducând și apoi, în cele din urmă, întrerupând livrările prin conductele Yamal-Europa și Nord Stream, apoi reducând, de asemenea, livrările care ajung în UE prin Ucraina.

UE a răspuns prin contractarea altor furnizori și reducerea cererii.

Gazul rusesc a scăzut la 23,6% din importurile UE în primele 32 de săptămâni din 2022, iar până acum, în acest an, a ajuns la doar 8,4%. Cifrele sugerează că obiectivul de renunțare totală la achizițiile de gaz rusesc până în 2027 este la îndemână, scrie Politico.

„Aceasta este cu siguranță o poveste de succes”, a declarat Giovanni Sgaravatti, analist la think-tank-ul Bruegel din Bruxelles, „pentru Comisie, pentru piața energetică, dar și mai mult pentru guvernele statelor membre care au răspuns destul de bine pentru a înlocui 1.000 de terawați/oră de gaz rusesc în decurs de un an”.

Gazul rusesc a fost înlocuit în mare parte de importurile din SUA, Norvegia, Azerbaidjan și alte țări, ceea ce a dus la scăderea dramatică a prețurilor față de vârful din 2022.

Indicele olandez de stabilire a prețului gazelor TTF a atins 320 de euro pe megawatt/oră în august anul trecut. În această săptămână a oscilat în jurul valorii de 38 de euro.

De ce sunt prețurile încă mari față de valorile istorice

Cu toate acestea, costul gazului rămâne în continuare mai ridicat decât înainte de război, când fluctua în jurul a 20 de euro pe megawatt/oră, ceea ce înseamnă facturi mai mari pentru gospodării și o productivitate mai scăzută pentru industria europeană.

„Prețurile gazelor ar putea fi semnificativ mai mici decât în urmă cu un an, când piața a fost afectată de deconectarea Nord Stream, dar ele rămân în continuare sensibil mai scumpe decât prețurile istorice ale gazelor din ultimul deceniu”, a declarat Tom Marzec-Manser, șeful departamentului de analiză a gazelor din cadrul firmei ICIS, avertizând că operatorii sunt încă neliniștiți în privința aprovizionării.

„Faptul că depozitele europene sunt aproape pline mai devreme decât în mod normal – de obicei, ele ajung la acest nivel în jurul lunii octombrie – nu înseamnă neapărat că prețul va scădea și mai mult, din păcate. Gazele stocate nu te pot ajuta decât până la un anumit punct într-o iarnă, iar dacă acea iarnă este rece, există un anumit grad de risc, iar asta este ceea ce menține prețul gazelor la un nivel ridicat pentru moment”, a adăugat el.

Analiștii se așteaptă totuși ca aceasta să fie ultima iarnă în care penuria de gaze să reprezinte o preocupare serioasă, având în vedere că o capacitate sporită de producție de GNL din partea unor furnizori precum Qatar și SUA urmează să intre în funcțiune la jumătatea anului 2024.

Cu toate acestea, o serie de țări din Europa Centrală, în special Austria, sunt încă dependente de importurile rusești trimise prin conductele care traversează Ucraina.

Kievul a indicat că nu intenționează să renegocieze acordul de tranzit, care urmează să expire la sfârșitul anului viitor. Acest lucru creează un termen limită dificil pentru cei care încă depind de combustibilii fosili de la Moscova.

Problemele Rusiei

Pierderea celor mai de încredere clienți europeni a reprezentat o lovitură financiară și pentru Kremlin. Veniturile sale din exporturile de energie au scăzut cu 41%, până la 43,4 miliarde de dolari în primele șapte luni ale acestui an, a declarat Ministerul rus de Finanțe.

În acest context, rubla a atins minimul ultimelor 17 luni, iar săptămâna aceasta s-a prăbușit sub pragul simbolic de 100 de ruble pentru un dolar.

Acest lucru îngreunează misiunea Moscovei de a susține efortul de război și de a-și susține economia.

„În cele din urmă, guvernul va acorda prioritate cheltuielilor militare”, în timp ce problemele economice vor însemna în principal „greutăți” pentru mulți ruși obișnuiți, a explicat pentru Politico Natasha Kuhrt, lectorăla Departamentul de Studii de Război al King’s College din Londra.

Firma de cercetare Romir, cu sediul la Moscova, a publicat miercuri un sondaj potrivit căruia aproape unul din cinci ruși este nevoit să își reducă cheltuielile pentru alimente și bunuri esențiale pentru a economisi bani, cu trei puncte procentuale mai mult decât în luna precedentă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *