Statele Unite sunt în alertă maximă

Rmag Breaking News

Statele Unite sunt în alertă maximă şi se pregătesc pentru un posibil atac al Iranului care să vizeze active israeliene sau americane din regiune ca răspuns la atacul Israelului asupra ambasadei Iranului din Siria, a declarat vineri un oficial american, informează Reuters.

„Suntem cu siguranţă într-o stare de vigilenţă ridicată”, a spus oficialul confirmând o ştire a CNN care spunea că un atac ar putea avea loc în săptămâna viitoare.

Avioane de război suspectate că ar fi aparţinând Israelului au bombardat luni ambasada Iranului din Damasc într-o lovitură care a ucis un comandant militar iranian şi a marcat o escaladare majoră a războiului Israelului cu adversarii săi regionali.

Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran a declarat că şapte consilieri militari iranieni au murit în acest atac, inclusiv Mohammad Reza Zahedi, un comandant superior al Forţei Quds, care este un braţ extern de spionaj paramilitar.

Iranul a declarat că îşi rezervă dreptul unui „răspuns decisiv”.

Preşedintele american Joe Biden a discutat joi despre ameninţarea Iranului într-un apel telefonic cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

„Echipele noastre sunt în contact regulat şi continuu de atunci. Statele Unite susţin pe deplin apărarea Israelului împotriva ameninţărilor din partea Iranului”, a declarat un înalt oficial al administraţiei Biden.

The post Statele Unite sunt în alertă maximă appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *