Staţia de metrou Tudor Arghezi, dată în folosinţă până pe 15 noiembrie, spune Primăria Sector 4. Cât a costat

Staţia de metrou Tudor Arghezi, dată în folosinţă până pe 15 noiembrie, spune Primăria Sector 4. Cât a costat

Stația de metrou Tudor Arghezi va intra în circuitul transportului public de călători, gestionat de Metrorex, cel mai târziu la jumătatea lunii noiembrie și a costat 50 de milioane de euro, au anunțat vineri, 22 septembrie, reprezentanţii Primăriei Sectorului 4.

„Urmare a întâlnirilor de lucru, ce au avut loc recent între primarul Sectorului 4, Daniel Băluță și reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai S.C. Metrorex S.A., a fost agreat un calendar de activități punctuale, la finalul cărora, mai exact, în data de 15 noiembrie cel târziu, stația Tudor Arghezi să fie dată în folosință”, a transmis Primăria Sector 4.

Stația de metrou Tudor Arghezi a costat aproximativ 50 de milioane de euro, cu fonduri nerambursabile. Împreună cu linia de legătură, noua stație are o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2, și Șoseaua de Centură, și are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri. Stația este construită la nivel suprateran și are un regim de înălțime de P+2E.

Poziționarea stației Tudor Arghezi pe magistrala M2

Stația de metrou Tudor Arghezi este „singura stație supraterană de metrou edificată pe două etaje”, potrivit instituției conduse de Daniel Băluță.

Stația este cosntruită la nivel suprateran și are un regim de înălțime de parter + 2 etaje. Totodată, stația Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal, iar accesul călătorilor pe peron se face cu șapte scări rulante și șapte lifturi. Noua stație este dotată cu centrale de detecție incendiu, cu alarmă la efracție precum și cu sisteme de tratare a aerului, potrivit Primăriei Sector 4.

Lucrările pentru extinderea Liniei M2 cu aproximativ un kilometru și jumătate spre Centura Capitalei și Berceni au început în ianuarie 2021 și s-au finalizat înainte de termenul din contract, 2023.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *