Dinamo, veste mare înaintea meciului cu Poli Iași! „De mână cu cei mici redăm culoare vieții…”

Dinamo, veste mare înaintea meciului cu Poli Iași! „De mână cu cei mici redăm culoare vieții…”

Salvarea de la retrogradare este principalul obiectiv al lui Dinamo în acest sezon, iar ultimele evenimente au îngreunat misiunea dinamoviștilor. Clubului i-a fost suspendat terenul pentru toate jocurile de acasă, iar susținerea fanilor în lupta de salvare era o armă.

Veste bună pentru Dinamo, tribunele nu vor fi goale

Recursul deciziei anterioare a Comisiei de Disciplină, care suspendase terenul pentru întregul play-off a picat. Dinamo s-a văzut nevoită să încerce orice metodă pentru a putea avea susținere din tribune și-a obținut o veste bună.

Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat pe rețelele de socializare că va beneficia de fani în tribune. „Câinii“ vor putea lăsa în tribune copii de sub 14 ani, alături de tutori, ce s-a întâmplat și cu Petrolul.

„DE MÂNĂ CU CEI MICI REDĂM CULOARE VIEȚII…

…și o voce stadioanelor.

Dinamo București vs Politehnica Iași se va disputa duminică, 14 aprilie, de la 18:15, cu porțile deschise doar pentru cei mici.

Copiii cu vârsta sub 14 ani (inclusiv), alături de însoțitori (un adult la minimum 5 copii și maximum 10), au acces gratuit în stadionul “Arcul de Triumf”.

Biletele sunt emise electronic, în baza tabelelor nominale (conțînând nume, prenume și CNP) transmise la bilete@dinamo1948.ro.

O SINGURĂ VOCE, DOUĂ CULORI, ZECI DE GENERAȚII“, se arată în postarea clubului Dinamo București de pe rețeaua de socializare Facebook.

Firul evenimentelor care au adus suspendarea lui Dinamo

Dosarul „Pyro“ a luat cu amploare multiple galerii ale cluburilor bucureștene, și nu numai. Duelul din sezonul regular dintre Dinamo și UTA, de pe Arcul de Triumf, a adus controverse mari.

Fanii celor două formații, printre care și suporteri ai CSA Steaua, sosiți pentru a-i susține pe cei arădeni, cu care sunt înfrățiti, s-au bătut. Timp de câteva minute au fost aruncate materiale pirotehnice, iar mai apoi au coborât pe gazon unde s-au bătut violent.

Ulterior au avut loc descinderi în galeriile celor trei formații, iar conducerea clubului s-a văzut nevoită să se plaseze contrar propriei galerii. Speța a fost judecată de către Comisia de Disciplină, care le-a închis porțile pentru 4 meciuri și le-a amendat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *