Tot mai mulți ruși și-au schimbat părerea despre invazia din Ucraina! Sondajul care îi va strica toate calculele lui Putin

Tot mai mulți ruși și-au schimbat părerea despre invazia din Ucraina! Sondajul care îi va strica toate calculele lui Putin

Astfel, în ianuarie 2024, 37% dintre ruși ar fi „anulat decizia” de a lansa invazia dacă ar fi avut ocazia, potrivit unui sondaj realizat de sociologii Russian Field, relatează HotNews.ro.

Ponderea celor care cred că războiul nu ar fi trebuit să fie declanșat a atins un record istoric: în martie 2022, 28% dintre respondenți aveau această opinie. În mai 2022, a scăzut la 26%, înainte de a crește constant până luna trecută.

Cei care nu ar anula începerea unei „operațiuni militare speciale”, termenul folosit de Vladimir Putin pentru invazie, rerezintă 53% din cei chestionați de Russian Field. Ponderea lor a crescut, practic, cu 4 puncte procentuale din toamna anului 2023, când a devenit clar că contraofensiva anunțată pe scară largă a Ucrainei a eșuat.

Cu toate acestea, în comparație cu începutul războiului, numărul cetățenilor pro-război a scăzut: în martie-2022 erau 57%.

„Bărbații cu vârsta de peste 45 de ani sunt semnificativ mai predispuși să spună că nu ar anula „operațiunea militară”, în timp ce cei sub 45 de ani spun că ar anula-o”, scrie Russian Field, adăugând că rușii pro-război reprezintă majoritatea susținătorilor lui Vladimir Putin.

Cei care cred că declanșarea războiului a fost o greșeală domină în rândul susținătorilor lui Boris Nadejdin, cel mai popular dintre candidații rivali ai lui Putin la viitoarele alegeri prezidențiale din martie.

Majoritatea rușilor se așteaptă ca cel care va câștiga scaunul de la Kremlin să pună capăt războiului, arată sondajul, „sfârșitul războului” și „instaurarea păcii” fiind decizii prioritare pentru 26,4% dintre ruși.

„Nevoia de a pune capăt „operațiunii speciale militare” este mai des menționată de femei, de grupul de vârstă 30-44 de ani, de persoanele înstărite, de persoanele cu studii superioare și de cei care nu intenționează să voteze la alegerile prezidențiale”, scrie Russian Field.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *