Această expresie a apărut în anii 1800. Cu toate acestea, nu este clar cum s-a dezvoltat exact. Ea este adresată de cele mai multe ori unei persoane care nu răspunde sau pur și simplu nu-și găsește cuvintele într-o conversație. Unii specialiști în lingvistică sunt de părere că o posibilă sursă ar putea fi din Egiptul antic, unde limbile mincinoșilor și hulitorilor erau tăiate și date pisicilor regelui pentru a fi hrănite.
De asemenea, mai există o teorie conform căreia Marina engleză folosea un instrument numit „Cat-o’-nine-tails” pentru biciuire. Durerea era atât de puternică încât făcea ca victima să rămână tăcută mult timp.
Această idee înspăimântătoare persistă și în teoria potrivit căreia expresia provine dintr-o perioadă de vânătoare de vrăjitoare, în care frica și isteria abundau. Vrăjitoarele, după cum spun poveștile, puteau fura capacitatea de a vorbi a unei persoane, uneori, îndepărtând limba și hrănind-și animalul de companie.
Cu toate acestea, nu există nicio fărâmă de dovezi care să susțină originea expresiei. Este oarecum arhaic acum, dar a fost de uz comun până în anii 1960/70. Era îndreptat către oricine era tăcut când era de așteptat să vorbească și, adesea, către copiii care erau suspect de discreți.
