Trei germani, arestați pentru spionaj în beneficiul Chinei

Trei germani, arestați pentru spionaj în beneficiul Chinei

Trei germani au fost arestaţi sub suspiciunea că au colaborat cu serviciile secrete chineze pentru a le facilita accesul la tehnologie ce ar putea fi folosită în scopuri militare, contribuind potenţial la consolidarea marinei chineze, relatează agenția de presă Reuters, citată de news.ro.

Arestările au avut loc la o săptămână după ce cancelarul german Olaf Scholz a efectuat o vizită în China pentru a face personal presiuni asupra Beijingului cu privire la sprijinul acordat economiei ruseşti în timp de război şi pentru a ridica probleme legate de furtul de proprietate intelectuală şi accesul echitabil pe piaţă, spun oficiali germani citați de Reuters.

Ministrul german de interne Nancy Faeser dă asigurări Berlinul monitorizează ameninţarea semnificativă reprezentată de spionajul chinezesc în afaceri, industrie şi ştiinţă. „Ne uităm foarte atent la aceste riscuri şi ameninţări şi am avertizat şi sensibilizat în mod clar cu privire la acestea, astfel încât măsurile de protecţie să fie sporite peste tot”, a spus Faeser, citată într-un comunicat.

În acest caz, problema tehnologiilor inovatoare germane care pot fi folosite în scopuri militare a fost „deosebit de sensibilă”, a subliniat ea.

Potrivit ministrului german al justiţiei, Marco Buschmann, „în momentul arestării lor, acuzaţii se aflau în negocieri suplimentare cu privire la proiecte de cercetare care ar putea fi deosebit de utile pentru extinderea puterii de luptă maritimă a Chinei”.

Procurorii i-au identificat pe suspecţi ca fiind Herwig F. şi Ina F., un cuplu căsătorit care conduce o companie în Düsseldorf, şi Thomas R., descris drept un agent al unui angajat neidentificat din cadrul Ministerului Securităţii de Stat din China (MSS).

Cuplul arestat a încheiat un acord de cooperare cu o universitate germană prin intermediul companiei lor, care presupunea pregătirea unui studiu pentru angajatul MSS referitor la piese de maşini ce pot fi folosite pentru motoare navale, cum ar fi cele de pe navele de război, au precizat procurorii într-un comunicat.

De asemenea, suspecţii au cumpărat un laser special din Germania cu banii de la MSS şi l-au exportat în China fără autorizaţie. Procurii nu explică la ce putea fi folosit laserul respectiv.

Arestările au fost efectuate în baza unor informații colectate de agenţia de spionaj intern a Germaniei.

Săptămâna trecută, Germania a arestat doi cetăţeni ruso-germani suspectaţi de spionaj pentru Moscova. Aceştia ar fi pus la cale sabotaje menite să submineze sprijinul militar pentru Ucraina, notează Reuters.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *