Trei morți și șase răniți într-un atac armat la Auckland, cu câteva ore înainte de deschiderea Cupei Mondiale la fotbal feminin

Trei morți și șase răniți într-un atac armat la Auckland, cu câteva ore înainte de deschiderea Cupei Mondiale la fotbal feminin

Trei oameni au murit, inclusiv atacatorul, şi şase au fost răniți, între ei și polițiști, după ce un bărbat a deschis focul în Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, joi, cu câteva ore înainte de meciul de deschidere al Cupei Mondiale de fotbal feminin, relatează Reuters şi CNN, preluate de News.ro.

Premierul Chris Hipkins a declarat că turneul de fotbal se va desfăşura conform planului, adăugând că împuşcăturile par a fi acţiunile unui individ izolat, iar poliţia nu caută pe nimeni altcineva în legătură cu incidentul.

„Nu a fost identificată nicio motivaţie politică sau ideologică pentru împuşcături şi, prin urmare, nu a existat niciun risc pentru securitatea naţională”, a declarat Hipkins într-o declaraţie de presă televizată. Nu va exista nicio schimbare a nivelului de ameninţare la adresa securităţii Noii Zeelande, dar va exista o prezenţă sporită a poliţiei în oraş, a spus el.

Serviciile de urgenţă s-au deplasat în centrul oraşului, joi, la puţin timp după ora locală 7.00 (miercuri, ora 22:00, ora României), după ce au primit informaţii că un bărbat înarmat cu o puşcă cu pompă a deschis focul pe un şantier de construcţii.

„S-a deplasat prin şantier descărcând arma pe măsură ce înainta. Când a ajuns la nivelurile superioare ale clădirii, bărbatul s-a închis într-un lift. S-au tras focuri de armă, iar el a fost localizat la scurt timp după aceea”, a detaliat premierul. Bărbatul a fost găsit ulterior mort.

<blockquote class=”twitter-tweet”><p lang=”en” dir=”ltr”>Police in New Zealand’s Auckland cordoned off parts of the city as they responded to a fatal shooting in the city center. Authorities said at least two people were killed and multiple people injured in the shooting at a construction site <a href=”https://t.co/pVsMnzBsDK”>https://t.co/pVsMnzBsDK</a> <a href=”https://t.co/ZLgSH8gsuW”>pic.twitter.com/ZLgSH8gsuW</a></p>&mdash; Reuters (@Reuters) <a href=”https://twitter.com/Reuters/status/1681809895375491074?ref_src=twsrc%5Etfw”>July 19, 2023</a></blockquote> <script async src=”https://platform.twitter.com/widgets.js” charset=”utf-8″></script>

Hipkins a adăugat că acţiunile agenţilor de poliţie, care „au alergat în mijlocul focurilor de armă, direct în calea pericolului, pentru a salva vieţile altora”, au fost „pur şi simplu eroice”.

Comisarul poliţiei neozeelandeze, Andrew Coster, a declarat că un agent a fost împuşcat în timp ce încerca să se lupte cu atacatorul, iar patru civili au „răni de gravitate moderată până la critică”.

Coster a precizat că suspectul se afla sub arest la domiciliu, dar avea o scutire pentru a lucra pe şantierul de construcţii unde au avut loc împuşcăturile, iar incidentul probabil are legătură cu munca sa acolo.

Bărbatul avea „antecedente de violenţă în familie”, dar nu a existat „nimic care să sugereze că prezenta un risc de nivel ridicat”, a mai spus Coster. Individul nu avea un permis de portarmă, a adăugat Coster.

Poliţia neozeelandeză a declarat că împuşcăturile nu au reprezentat un risc pentru securitatea naţională, iar oficialii au confirmat că ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal feminin şi primul meci – dintre ţara gazdă şi Norvegia – se vor desfăşura conform planului.

Cartierul CBD din Auckland, unde a avut loc incidentul armat, este inima comercială a oraşului, o bază pentru marile companii internaţionale şi poarta de acces către faimosul port, care este mărginit de restaurante şi baruri şi care găzduieşte principalul terminal de feriboturi.

Împuşcăturile sunt relativ rare în Noua Zeelandă, mai ales după introducerea unor legi stricte privind armele de foc în 2019, după ce un atac armat în masă în Christchurch a provocat moartea a 50 de persoane.

În Auckland sunt în prezent mii de jucătoare internaţionale de fotbal şi turişti pentru cea de-a noua ediţie a Cupei Mondiale de fotbal feminin, găzduită în comun de Australia şi Noua Zeelandă.

În cele două meciuri de deschidere de joi, Norvegia joacă împotriva Noii Zeelande la Auckland, în timp ce Australia înfruntă Irlanda la Sydney.

Împuşcăturile au avut loc în apropierea hotelului unde este găzduită echipa norvegiană, iar mai multe jucătoare au intrat pe reţelele sociale pentru a anunţa că sunt în siguranţă.

„Totul pare calm, iar noi ne pregătim normal pentru meciul din această seară”, a declarat căpitanul Norvegiei, Maren Mjelde, pentru ziarul norvegian Verdens Gang, în timpul operaţiunii poliţiei.

Antrenamentul echipei Italiei a fost amânat, deoarece jucătoarele nu pot ieşi din hotelul lor, în timp ce echipa SUA a declarat că toate jucătoarele şi personalul său sunt în siguranţă.

De asemenea, Douglas Emhoff, soţul vicepreşedintei americane Kamala Harris, care conduce delegaţia SUA în Noua Zeelandă pentru ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale, este în siguranţă, a precizat Ambasada SUA.

Mai multe străzi din Auckland au fost izolate, toate serviciile de feribot în oraş au fost anulate, iar autobuzele ocolesc anumite zone ale oraşului.

Un eveniment de tip FIFA Fan Festival organizat la câteva străzi de împuşcături a fost, de asemenea, amânat.

„Se pare că este vorba de actul unui singur individ. Nu a fost o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi nici nu a avut vreo legătură cu evenimentul FIFA Women’s World Cup”, a confirmat şi primarul din Auckland, Wayne Brown, într-un comunicat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *