Trei tineri reținuți de polițiștii Capitalei după ce au tras cu un pistol de airsoft asupra unui alt tânăr

Trei tineri reținuți de polițiștii Capitalei după ce au tras cu un pistol de airsoft asupra unui alt tânăr

Un băiat și două fete, dintre care una minoră, au fost reținuți pentru 24 de ore pentru că ar fi tras cu un pistol de tip airsoft, cu bile de cauciuc, asupra unui tânăr de 20 de ani, a anunțat Poliția Capitalei, joi, într-un comunicat de presă.

 

Au tras cu un pistol de airsoft asupra unui băiat de 20 de ani

 

Cei trei tineri au fost reținuți miercuri, 10 aprilie, și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și mărturie mincinoasă.

„La data de 9 aprilie 2024, în jurul orei 23.50, Secția 24 Poliție a fost sesizată, de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 23.30, în timp ce se afla în parcarea unui bloc din Sectorul 5, o persoană ar fi oprit autoturismul și ar fi tras cu o armă de tip airsoft, cu bile de cauciuc, asupra acestuia, lovindu-l la nivelul corpului”, afirmă Poliția Capitalei în comunicatul transmis joi.

Polițiștii spun că victima a fost dusă la Institutul Național de Medicină Legală, „întrucât avea urme vizibile de violență”.

„În urma activităților specifice efectuate, autoturismul în cauză a fost depistat în trafic, de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție, pe o stradă din Sectorul 2. În interiorul mașinii se aflau trei persoane,  șoferul, un tânăr în vârstă de 19 ani și două tinere, de 16, respectiv 19 ani. În urma controlului  efectuat, în autovehicul au fost găsite un obiect tăietor-înțepător, un spray iritant-lacrimogen și 25 de bile de cauciuc, specifice proiectilelor armelor de tip air soft”, se mai arată în același comunicat.

 

Au fost audiați

 

Persoanele în cauză au fost audiate de autorități.

„Cu privire la desfășurarea evenimentelor, tânăra în vârstă de 19 ani a făcut afirmații mincinoase, precizând că ea este cea care a tras cu pistolul asupra victimei, cele declarate fiind  susținute și de tânăra de 16 ani. Astfel, față de cele două tinere, au fost demarate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă”, mai notează Poliția Capitalei.

„În baza probatoriului administrat în cauză, cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, față de  tânărul în vârstă de 19 ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, au mai precizat polițiștii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *