Un adolescent din Vaslui şi-a santajat şi ameninţat un coleg, în curtea școlii. A fost plasat sub control judiciar

Un adolescent din Vaslui şi-a santajat şi ameninţat un coleg, în curtea școlii. A fost plasat sub control judiciar

Un adolescent din Vaslui, în vârstă de 16 ani, a fost reţinut de poliţişti şi apoi plasat sub control judiciar după ce şi-a şantajat şi ameninţat un coleg în curtea unei școli.

 

Elevul i-a solicitat bani şi a amenințat un coleg cu un obiect tăietor-înţepător

 

În prezent, elevul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

„În urma probatoriului administrat, poliţiştii au stabilit faptul că persoana cercetată ar fi şantajat un tânăr de 16 ani, în curtea unei unităţi de învăţământ din Vaslui, solicitându-i bani şi ameninţând cu un obiect tăietor-înţepător. Ca urmare a administrării probatoriului, faţă de tânărul cercetat a fost luată măsura reţinerii, pentru de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu, scrie Observatornews.

 

Toleranţă zero faţă de acţiuni care periclitează siguranţa elevilor

 

Autoritățile au mai transmis că în situaţia în care se întâmplă astfel de incidente, organele de poliţie iau măsuri imediate, iar faptul că împotriva adolescentului s-a dispus reţinerea doreşte să demonstreze toleranţa zero faţă de acţiuni care periclitează siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice.

În caz, poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a tânărului cercetat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *