Un băiat de 4 ani a murit din cauza gripei, la spitalul din Onești, după ce a ajuns în stare gravă, cu febră mare și convulsii

Un băiat de 4 ani a murit din cauza gripei, la spitalul din Onești, după ce a ajuns în stare gravă, cu febră mare și convulsii

Un copil în vârstă de doar 4 ani a murit, duminică dimineață, din cauza gripei, la Spitalul „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești, județul Bacău, după ce a ajuns la unitatea medicală în stare foarte gravă, scrie publicația locală unupetrotus.ro.

Băiatul era din comuna Târgu Trotuș, satul Tuta. Când a ajuns la spital, copilul avea deja febră mare și convulsii.

Medicii au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai reușit să îl salveze.

„Copilul a ajuns la Urgenţe la ora 7.00, în stop cardio-respirator. A fost intubat, medicii au urmat întregul protocol de resuscitare, dar manevrele s-au dovedit a fi ineficiente, iar la ora 8.15 s-a declarat decesul”, a precizat dr. Ana Maria Băncescu, șefa Compartimentului Primiri Urgențe din cadrul spitalului din Onești.

Medicii avertizează că se confruntă în această perioadă cu tot mai multe cazuri de infecții respiratorii.

DSP Bacău a transmis o informare potrivit căreia în săptămâna 8 – 14 ianuarie 2024, la nivelul județului Bacău s-au înregistrat 455 de cazuri de gripă tip A și B (cu 191 mai multe față de săptămâna precedentă).

Spre exemplu, la grupa de vârstă 0 – 1 an, au fost înregistrate 23 de cazuri, la grupa de vârstă 2 – 4 ani au fost semnalate 47 de cazuri, în timp ce la grupa de vârstă 5 – 14 ani, medicii au constatat 47 de cazuri.

Număr mare de cazuri de gripă și rujeolă și în județul Buzău

La finalul săptămânii, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău a suspendat programul de vizită din pricina numărului ridicat al îmbolnăvirilor cu gripă şi rujeolă.

Medicii au precizat că măsura a fost luată în baza recomandărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

„Din cauza creşterii numărului infecţiilor respiratorii, în special a gripei şi a situaţiei epidemiologice de rujeolă declarată, conform adresei D.S.P. nr 1/298 din 17.01.2024 şi OMS 3670/2022, vă anunţăm că începând cu data de 18 ianuarie 2024 se suspendă vizitele aparţinătorilor în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău”, a transmis SJU Buzău, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Foto: Spitalul Municipal Onesti „Sfântul Ierarh Dr. Luca” / Facebook.com

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *