Un bărbat a fost arestat după ce a intrat cu mașina în mai multe persoane, în urma unui conflict între două familii din Mogoșoaia

Un bărbat a fost arestat după ce a intrat cu mașina în mai multe persoane, în urma unui conflict între două familii din Mogoșoaia

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar trei persoane au ajuns la spital, în urma unui conflict spontan izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute la o locuință din Mogoșoaia, județul Ilfov, informează, marți, Inspectoratul de Poliție Ilfov, citat de News.ro.

Scandalul a izbucnit între două familii, ai căror membrii s-au lovit „cu pumnii și cu picioarele”, apoi bărbatul, implicat în conflict, a intrat cu mașina în două persoane, dar și în gardul locuinței.

„În urma unui conflict spontan între membrii a două familii, aceştia s-au agresat fizic, reciproc, prin loviri cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu obiecte contondente. La un moment dat, un bărbat, implicat în conflict, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism şi ar fi lovit de două ori gardul locuinţei, precum şi două persoane, respectiv un tânăr, de 19 ani şi o femeie, de 49 de ani, după care a părăsit locul faptei”, a transmis IPJ Ilfov.

În urma acestui scandal au fost rănite trei persoane, fiind transportate la un spital din București.

Bărbatul de 35 de ani a fost depistat la puțin timp după incident de polițiști, care l-au reținut pentru 24 de ore, iar judecătorii Tribunalului Ilfov au decis, ulterior, arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. 

De asemenea, bărbatul a fost depistat cu 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat cu o amendă în valoare de 990 de lei și cu suspendarea permisului auto pentru 90 de zile.

Poliţiştii din Ilfov continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *