Un bărbat acuzat că și-a bătut soția l-a lovit cu toporul în cap pe unul dintre polițiștii chemați să intervină – Scene de groază în Prahova

Un bărbat acuzat că și-a bătut soția l-a lovit cu toporul în cap pe unul dintre polițiștii chemați să intervină – Scene de groază în Prahova

Incidentul s-a petrecut, duminică seară, în jurul orei 19:30. Reprezentanţii unei unităţi medicale au anunţat la Poliţie că în urgenţă s-a prezentat o femeie în vârstă de 53 de ani, din comuna Dumbrăveşti, având mai multe leziuni, femeia spunând că este rănită după ce a fost bătută de către soţul său, relatează News.ro.

„Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul persoanei bănuite de comiterea faptei, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, iar, din primele verificări, a reieşit faptul că acesta ar fi avut o altercaţie cu soţia sa, de 53 de ani, care s-a deplasat la o unitate medicală, având mai multe leziuni, posibil produse în urma altercaţiei. În cadrul intervenţiei, bărbatul de 53 de ani, a devenit recalcitrant, nu a colaborat cu poliţiştii, iar, la un moment dat, ar fi ieşit pe stradă, încercând să îi lovească pe aceştia cu un obiect tăietor. Ulterior, cu obiectul în cauză, ar fi produs distrugeri autospecialei de poliţie, totodată, lovind cu acelaşi obiect pe unul dintre poliţişti, în zona capului, acesta necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, informează oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că agresorul i-a atacat pe poliţişti cu un topor. În cele din urmă, poliţiştii l-au imobilizat bărbat, acesta fiind dus la o unitate medicală, pentru investigaţii.

În cadrul anchetei, în funcţie de concluziile medicului psihiatru, urmează a fi luate măsurile legale faţă acesta.

„În cauză, poliţiştii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, violenţă în familie şi distrugere”, precizează Poliţia Prahova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *