Un bărbat care proiecta artificii, de ziua soției sale, într-un sens giratoriu, oprit de jandarmi. Oamenii legii i-au stricat bucuria

Un bărbat care proiecta artificii, de ziua soției sale, într-un sens giratoriu, oprit de jandarmi. Oamenii legii i-au stricat bucuria

 

”Duminică, puţin după miezul nopţii, un bărbat în vârstă de 43 de ani din Baia Mare a dorit să-i facă o surpriză mai puţin obişnuită soţiei sale de ziua ei. S-a poziţionat într-un sens giratoriu apropiat de zona în care locuieşte, şi-a chemat câţiva prieteni care să îl susţină, după care a început să proiecteze artificii, spre încântarea doamnei care privea spectacolul de la balcon. Doar că momentul artistic nu a durat prea mult deoarece jandarmii aflaţi în patrulare în zona respectivă au intervenit şi l-au oprit, solicitând bărbatului să-şi decline identitatea”, au transmis, marţi, reprezentanţii Jandarmeriei Maramureş. Jandarmii au găsit în zonă două baterii de artificii inscripţionate, ambele din categoria F2 de articole pirotehnice.  Bărbatul a fost dus la sediul Poliţiei Baia Mare pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, jandarmii au predat poliţiştilor şi materialele pirotehnice.  Reprezentanţii Jandarmeriei Maramureş reamintesc faptul că producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materiale explozive, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *