Un bărbat din Focșani și-a găsit soția moartă într-o parcare, pe bancheta din spate a mașinii lor. Tânăra de 32 de ani era dată dispărută

Un bărbat din Focșani și-a găsit soția moartă într-o parcare, pe bancheta din spate a mașinii lor. Tânăra de 32 de ani era dată dispărută

Un bărbat din Focșani care a anunțat Poliția că soția lui a plecat de acasă și nu s-a mai întors a găsit-o pe femeie fără suflare chiar în mașina lor, într-o parcare din oraș, relatează cotidianul local Ziarul de Vrancea.

Descoperirea a fost făcută luni după-amiază, 25 septembrie, în parcarea din vecinătatea Mausoleului Eroilor. Femeia de 32 de ani a fost găsită într-un Audi, pe bancheta din spate, și sursa citată scrie că era în stare de putrefacție, semn că ar fi murit de mai multe zile.

„La ora 15:08, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a primit o solicitare pentru a interveni în cazul unei persoane inconștiente, găsită într-o mașină, în Focșani. La solicitare s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea de urgență tip C2 cu medic și a identificat o persoană de sex feminin în vârstă de 32 de ani decedată, fără indicație de resuscitare. Cazul a fost preluat de echipa medico-legală”, a transmis Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.

Poliția a oferit la rândul ei detalii despre caz și a dezvăluit că soțul femeii a sunat la 112 și a anunțat că a găsit-o fără viață în mașina familiei.

„Cadavrul, care nu prezenta urme vizibile de violență, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă”, a transmis IPJ Vrancea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *