Un deputat rus fugar, condamnat pentru cea mai mare mită din istoria Rusiei moderne, își păstrează în continuare mandatul, chiar și la un an după sentință

Un deputat rus fugar, condamnat pentru cea mai mare mită din istoria Rusiei moderne, își păstrează în continuare mandatul, chiar și la un an după sentință

Un deputat rus fugar a reușit să își păstreze poziția în parlamentul de la Moscova timp de un an întreg după ce a fost condamnat pentru luare de mită, relatează vineri, 22 septembrie, site-ul de investigații Mozhem Obyasnit, potrivit The Moscow Times.

În august anul trecut, deputatul Vadim Belousov din cadrul Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a fost găsit vinovat pentru luare de mită.

Acesta ar fi primit o mită de 3,2 miliarde de ruble (49 de milioane de dolari) – descrisă ca fiind cea mai mare din istoria Rusiei moderne – de la o companie din domeniul construcțiilor, în schimbul atribuirii unor contracte de stat profitabile.

Un judecător din Moscova l-a condamnat pe Belousov la 10 ani de închisoare, dar deputatul nu s-a prezentat în instanță și a fost declarat fugar la scurt timp după aceea.

Potrivit site-ului de știri Mozhem Obyasnit, colegii lui Belousov din partidul de opoziție „O Rusie Justă pentru Adevăr” nu au luat inițial măsuri pentru demararea procedurilor parlamentare prin care să îi fie retras mandatul, deoarece hotărârea judecătorească se afla în proces de apel.

Dar chiar și după ce recursul a fost respins, în luna mai, Belousov și-a păstrat mandatul.

În același timp, Mozhem Obyasnit remarcă faptul că Belousov a reușit să candideze anul trecut pentru funcția de guvernator al republicii Udmurtia din centrul Rusiei, deși era anchetat. Mai mult, șase proiecte de lege pe care deputatul le-a susținut sunt în prezent în curs de examinare în Duma de Stat.

De asemenea, deputatul fugar încă apare listat pe site-ul Dumei de Stat ca fiind unul dintre cei 27 de membri ai partidului „O Rusie Justă pentru Adevăr” din camera cu 450 de locuri.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *