Un deținut aflat în închisoare de peste 23 de ani a înșelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul”. O complice a suspectului, arestată

Un deținut aflat în închisoare de peste 23 de ani a înșelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul”. O complice a suspectului, arestată

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, care este încarcerat din 13 ianuarie 2000, având de executat o pedeapsă de 30 de ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie şi înşelăciune, își suna victimele din penitenciar, la ore târzii, susţinând că rude alea acestora au avut un accident şi au nevoie de bani pentru spitalizare, relatează News.ro.

O tânără de 20 de ani, complice a bărbatului care se afla în libertate, l-a ajutat pe acesta să înşele mai multe persoane, în special vârstnici, folosind metoda „Accidentul”.

Bărbatul îşi suna victimele din închisoare, la ore târzii, susţinând că rude ale acestora au suferit un accident şi au nevoie de bani pentru a primi îngrijiri medicale, iar tânăra se deplasa la locuinţele celor înşelaţi, de unde lua banii. 

Astfel, în noaptea de 6 spre 7 octombrie 2023, cei doi au reuşit să înşele o femeie din comuna Ipoteşti, care a dat 6.470 de euro, 46.400 lei, un lănţişor şi o pereche de cercei din aur.

Cei doi au folosit aceeaşi metodă de operare şi cu alte victime. Câteva zile mai târziu, în seara de 12 spre 13 octombrie, în intervalul orar 01:00 – 02:30, femeia de 20 ani a ajuns cu un taxi la Ipoteşti, la locuinţa unei persoane vătămate înşelate tot prin metoda „Accidentul”, de unde a ridicat prin acelaşi mecanism infracţional suma de 5.800 de lei.

De asemenea, în 18 octombrie,  în intervalul orar 01:00 – 03:30, tânăra a ridicat de la o altă victimă, din comuna Dumbrăveni,  sumele de 4.000 de lei şi 100 de euro, iar în 24 octombrie femeia s-a deplasat pe raza comunei Vadu Moldovei, judeţul Suceava, la adresa locuinţei unei persoane vătămate din localitate de unde a ridicat suma de 8.600 de lei.

Poliţiştii au obţinut mandat de percheziţie în penitenciar, iar în camera de detenţie unde este încarcerat suspectul împreună cu alţi 4 deţinuţi anchetatorii au găsit un telefon mobil şi mai multe cartele SIM. 

Femeia de 20 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, ea fiind suspectată de comiterea a patru infracţiuni de complicitate la înşelăciune.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *