Un fost ofiţer german recunoaşte că a spionat pentru Rusia: „A fost o greşeală”

Un fost ofiţer german recunoaşte că a spionat pentru Rusia: „A fost o greşeală”

Un fost căpitan al armatei germane a recunoscut luni, în prima zi a procesului său, că a spionat pentru Rusia, justificându-şi acţiunile prin dorinţa de a evita o escaladare a războiului din Ucraina, relatează AFP, preluată de News.ro.

Thomas H, în vârstă de 54 de ani, a fost arestat în august 2023 în oraşul Koblenz, din vestul ţării. El este judecat în faţa tribunalului din Düsseldorf pentru transmiterea de informaţii către serviciile de informaţii ruseşti şi încălcarea secretului apărării.

Fostul căpitan Thomas H., care a lucrat în principalul departament IT şi logistic al armatei germane, responsabil în special cu gestionarea echipamentelor militare, a recunoscut că a transmis consulatului rus din Bonn informaţiile pe care le-a obţinut ca angajat în acest departament. “Recunosc că a fost o greşeală”, a declarat el în faţa tribunalului din Düsseldorf.

Departamentul în care lucra, care are aproximativ 12.000 de angajaţi, şi-a văzut volumul de muncă crescând considerabil de la începutul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, Germania devenind al doilea cel mai mare contribuitor în materie de ajutor militar pentru Kiev, după Statele Unite.

Pe lângă mai multe fişiere de calculator salvate, Thomas H. ar fi fotografiat documente vechi de instruire referitoare la sisteme de muniţii şi tehnologie aeronautică, potrivit actului de acuzare. El a depus apoi aceste documente într-o cutie poştală la consulatul din Bonn, împreună cu datele sale de contact, şi s-ar fi oferit să facă rost şi de altele. Neprimind un răspuns, el ar fi încercat atunci alte contacte.

Thomas H. a considerat că aceste documente erau “valoroase”, deoarece ar fi putut oferi Rusiei un avantaj militar, potrivit Parchetului. Este vorba de o infracţiune “foarte gravă” care necesită un “răspuns coerent din partea unui stat de drept”, a declarat unul dintre procurori, fără a da detalii despre motivaţiile acuzatului, care a declarat că doreşte să vorbească la proces. Se aşteaptă ca audierile să dureze până la sfârşitul lunii iunie.

Fostul ofiţer riscă până la 10 ani de închisoare

Thomas H. riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. Potrivit revistei Der Spiegel, Thomas H. a deţinut gradul de căpitan în cadrul departamentului armatei responsabil cu achiziţionarea de echipamente de război electronic care pot, printre altele, să perturbe sistemele de apărare aeriană ale inamicului. De asemenea, el “atrăsese atenţia pe plan intern pentru simpatiile sale faţă de AfD”, partidul german de extremă dreapta, considerat apropiat de Rusia, potrivit informaţiilor din ziarul berlinez Tagesspiegel.

Anul trecut, serviciile de informaţii interne germane au avertizat în legătură cu o creştere a spionajului în favoarea Rusiei după invadarea Ucrainei.

Cel mai recent exemplu datează doar din 18 aprilie. Doi bărbaţi de naţionalitate rusă şi germană au fost acuzaţi că au planificat acte de sabotaj pentru Rusia, inclusiv la o bază militară americană, pentru a submina ajutorul german acordat Ucrainei.

Un fost agent secret german este în prezent judecat la Berlin pentru că a transmis informaţii clasificate serviciilor de securitate ruse (FSB) în toamna anului 2022, acuzaţie pe care o neagă categoric.

În noiembrie 2022, un german a fost condamnat, de asemenea, la o pedeapsă cu suspendare pentru că a transmis informaţii serviciilor de informaţii ruseşti în timp ce lucra ca ofiţer de rezervă pentru Bundeswehr.

Confruntate cu un număr tot mai mare de cazuri de acest tip, autorităţile germane s-au angajat să adopte o poziţie dură. “Nu putem accepta niciodată ca în Germania să aibă loc activităţi de spionaj”, a declarat recent cancelarul Olaf Scholz.

De la începutul războiului din Ucraina, Germania a expulzat numeroşi diplomaţi ruşi acuzaţi că reprezintă o ameninţare la adresa securităţii ţării. Berlinul a închis, de asemenea, patru din cele cinci consulate ruseşti de pe teritoriul său, ca represalii la restricţiile impuse de Moscova asupra propriei reprezentanţe diplomatice din Rusia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *