Un indian care nu s-a tuns niciodată a intrat în Cartea Recordurilor. Ce lungime are părul lui

Un indian care nu s-a tuns niciodată a intrat în Cartea Recordurilor. Ce lungime are părul lui

Indianul Siddakdeep Singh Chahal, 15 ani, a stabilit recordul pentru lungimea firului de păr, 146 de centimetri, relatează Guiness World Records.

Adolescentul din Uttar Pradesh este un sikh, iar nul dintre principiile principale ale religiei monoteiste apărută in secolul al XV-lea, este să nu te tunzi niciodată, „pentru că părul este un dar de la Dumnezeu”.

Familia lui Chahal și mulți dintre prietenii săi sunt sikhși, dar niciunul dintre ei nu are părul atât de lung ca al lui.

„Multe dintre rudele mele au fost șocate să mă vadă”, a spus el. Când le-a spus că a stabilit un record mondial, unii dintre ei nu l-au crezut: „Au crezut că glumesc de ei și a fost nevoie de dovezi pentru a-i convinge”.

El își spală părul de două ori pe săptămână, alocând de fiecare dată cel puțin o oră pentru spălare, uscare și pieptănat. „Ar fi durat toată ziua dacă nu ar fi fost ajutorul mamei”, a spus tânărul.

Acum, tânărul este „extaziat” de noul său statut: „Am fost extrem de fericit când primit recunoașterea Guiness Book”.

Recordul pentru cel mai lung păr – 200 cm – a fost al unei indience, Nilanshi Patel. Dar ea s-a tuns, în 2021, și a donat podoaba capilară unui muzeu.

Cel mai lung păr al unui bărbat i-ar fi aparținut lui Swami Pandarasannadhi, liderul mănăstirii Tirudaduturai din Madras, India, al cărui păr a fost raportat în 1949 că măsoară 7,9 metri, însă veridicitatea acestei afirmații nu a putut fi verificată.

Foto: Guiness World Records

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *