Un motociclist și iubita lui au murit într-un accident la Satu Mare. Tânărul avea în rucsac sute de grame de droguri

Un motociclist și iubita lui au murit într-un accident la Satu Mare. Tânărul avea în rucsac sute de grame de droguri

Un tânăr de 20 de ani și iubita lui, în vârstă de 18 ani, au murit după ce s-au izbit sâmbătă, 9 septembrie, cu motocicleta de o mașină, pe o stradă din municipiul Satu Mare. Potrivit presei locale, în rucsacul motociclistului au fost găsite 450 de grame de metamfetamină și cannabis. Situația a fost semnalată și de Sindicatul Europol.

Potrivit IPJ Satu Mare, accidentul s-a produs pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare, unde un tânăr în vârstă de 20 de ani a intrat cu motocicleta în spatele unui autoturism care circula regulamentar în aceeași direcție.

În urma accidentului, tânărul de 20 de ani și o fată de 18 ani, pasageră pe motocicletă, au fost grav răniți.

Tânărul a murit duminică la spital, iar luni dimineață s-a stins și fata de 18 ani care era cu el pe motocicletă, potrivit site-ului local PresaSm.

Tânăra era internată la Spitalul Județean Satu Mare și avea leziuni extrem de grave la nivelul capului. Fata era elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și urma să intre în clasa a XII-a, potrivit sursei citate.

Conform informațiilor PresaSm, motociclistul avea în rucsac cantitatea de 450 de grame de metamfetamină și cannabis, existând suspiciunea că ar fi transportat substanțele stupefiante la solicitarea unor persoane rămase încă necunoscute.

La solicitarea anchetatorilor, au fost luate probe de sânge pentru a se stabili dacă tânărul ar fi fost sau nu sub influența alcoolului sau al altor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă.

Informațiile privind existența drogurilor în rucsacul motociclistului mort au fost semnalate și de Sindicatul Europol, pe pagina de Facebook.

„Tânărul, nu numai că avea în rucsacul pe care îl transporta o cantitate semnificativă de metamfetamine și cannabis, dar cel mai probabil se și afla sub influența acestor unor substanțe interzise”, a transmis Sindicatul Europol.

Sindicaliștii mai susțin că la Biroul Rutier Satu Mare nu există niciun aparat de tip drug test pe care polițiștii rutieri să îl folosească.

„În timp ce toți guvernanții ne spun că susțin lupta împotriva traficului de droguri, noi vă informăm că la nivelul Biroului Rutier Satu Mare, adică într-un municipiu reședință de județ nu există NICIUN aparat de tip drug test pe care polițiștii rutieri să îl folosească”, au mai transmis Sindicatul Europol.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *