Un pensionar din Ucraina a fost prins pe aeroportul din Munchen cu 455.000 de euro în bagajul de mână  

Un pensionar din Ucraina a fost prins pe aeroportul din Munchen cu 455.000 de euro în bagajul de mână  

Vameșii de pe aeroportul din München au confiscat aproape 455.000 de euro în numerar, cu care un pensionar de 66 de ani din Ucraina a încercat să intre în Germania, a anunțat, vineri, 26 ianuarie, Direcția Principală a Vămilor din München, informează Ukrainska Pravda.

Incidentul a avut loc pe 19 noiembrie 2023. La verificarea de la intrarea în terminal, pensionarul a declarat că are asupra sa circa 300 de euro.

Ulterior, potrivit raportului poliției germane, înainte de îmbarcare, „un bărbat necunoscut i-a predat un bagaj de mână” pensionarului.

„În urma celui de-al doilea control vamal, în bagajul de mână primit au fost găsite aproape 455.000 de euro. Banii au fost confiscați, iar împotriva bărbatului a fost inițiată o procedură penală”, a transmis biroul vamal din München.

Purtătorul de cuvânt al departamentului, Marie Muller, a spus că ucraineanul nu poate explica sursele acestor bani.

Ancheta în acest caz continuă. Purtătorul de cuvânt vamal Christian Schüttenkopf a declarat că oamenii legii verifică teoria spălării banilor, iar în cazul în care suspectul nu poate confirma originea numerarului, „toți banii vor fi confiscați”.

FOTO: Poliția Germană

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *