Un pilot rus a încercat să doboare un avion britanic în 2022, deasupra Mării Negre. Explicația dată de Moscova

Un pilot rus a încercat să doboare un avion britanic în 2022, deasupra Mării Negre. Explicația dată de Moscova

Un pilot rus a tras, în septembrie 2022, două rachete spre un avion de supraveghere al Forțelor Armate Britanice (RAF). Rachetele n-au atins ținta, iar Rusia a susținut că incidentul a fost cauzat de „o defecțiune tehnică”, relatează BBC, care citează surse occidentale din domeniul apărării.

Ministerul Apărării din Marea Britanie, țară membră NATO, a acceptat atunci public explicația rușilor. Însă acum, trei surse de rang înalt din domeniul apărării, familiarizate cu incidentul, au declarat pentru BBC că transmisiile rusești interceptate de aeronava RAF RC-135 Rivet Joint oferă o relatare foarte diferită față de versiunea oficială.

Cum au decurs evenimentele

Avionul RAF, cu un echipaj de până la 30 de persoane, efectua o misiune de supraveghere deasupra Mării Negre în spațiul aerian internațional pe 29 septembrie 2022, când a întâlnit două avioane de luptă rusești SU-27.

În timp ce cele două SU-27 rusești se apropiau de avionul RAF, au primit o comandă de la un turn de control rusesc.

Potrivit suselor, BBC acestora li s-a transmis „aveți ținta”. Ordinul ambiguu a fost interpretat de unul dintre piloții ruși ca având permisiunea de a trage asupra aeronavei britanice.

Pilotul rus a lansat cu succes o rachetă aer-aer, dar care nu a reușit să se fixeze pe țintă. Acest lucru înseamnă că a fost vorba despre o ratare, nu despre o defecțiune, notează BBC.

Între cei doi piloți ruși a izbucnit apoi o ceartă. Al doilea pilot rus nu a lansat nicio rachetă și i-a reproșat colegului de zbor ce a fost în capul lui și chiar l-a înjurat.

Cu toate acestea, primul pilot a lansat încă o rachetă. Aceasta a căzut pur și simplu de pe aripă, ceea ce sugerează că arma fie a funcționat defectuos, fie că lansarea a fost anulată, potrivit surselor BBC.

Ce a spus Marea Britanie

Trei săptămâni mai târziu, guvernul britanic a confirmat că incidentul a avut loc, după ce Ministerul rus al Apărării a numit evenimentul ca fiind o „defecțiune tehnică”.

Într-o declarație adresată parlamentarilor din 20 octombrie 2022, secretarul de atunci al Apărării, Ben Wallace, a numit incidentul ca fiind o „angajare potențial periculoasă”.

Oficialul britanic a acceptat însă explicația rusă, spunând: „Nu considerăm acest incident ca fiind o escaladare deliberată din partea rușilor, iar analiza noastră a ajuns la concluzia că s-a datorat unei defecțiuni”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *