Un primar refuză invitația lui Macron, care a chemat la Elysée 220 de edili ai orașelor afectate de violențe: „Nu vreau recepții și cuvinte bombastice, ci să restabilească ordinea”

Un primar refuză invitația lui Macron, care a chemat la Elysée 220 de edili ai orașelor afectate de violențe: „Nu vreau recepții și cuvinte bombastice, ci să restabilească ordinea”

Charles Aslangul, primarul din Bry-sur-Marne (Val-de-Marne), a precizat, într-o postare pe Twitter, preluată de Le Parisien, că refuză invitația președintelui Emmanuel Macron, care plănuiește să primească, la Palatul Elysée, marți, 4 iulie, 220 de primari ale căror orașe au fost vizate de violențele declanșate de moartea lui Nahel, un tânăr de 17 ani, care a fost ucis marți, 27 iunie, de un polițist, după ce nu a răspuns somațiilor de a opri mașina.

 „Șeful statului trebuie să fie un lider și să restabilească ordinea, fără concesii! Nu să organizeze recepții”, a transmis el.

„Așteptăm acțiuni, nu cuvinte și discursuri bombastice, fără sens”, a adăugat tânărul edil.

??Maire de France, je refuserai de me rendre à l’Elysée écouter .@EmmanuelMacron. Le Chef de l’Etat doit « cheffer » et rétablir sans concession l’ordre ! Pas organiser des réceptions. Nous attendons des actes, pas d’énièmes mots et discours grandiloquents vides de sens. pic.twitter.com/ohfrNq62w4

— Charles Aslangul (@CharlesAslangul) July 3, 2023

Într-o postare pe Facebook, el a scris că „împreună cu toți primarii Franței a făcut apel la stat să restabilească ordinea și să sprijine poliția, pompierii și aleșii atacați. Nu vom ceda”.

Președintele Congresului Consiliului Europei deplânge și condamnă „intensificarea și multiplicarea îngrijorătoare a violențelor, atacurilor și amenințărilor” împotriva aleșilor locali în ultimele zile în Franța, în contextul revoltelor.  Sâmbătă, casa unui primar de lângă Paris a fost ținta unui atac.

Au vrut să-mi ucidă soția și cei doi copii mici în somn! Au reușit să fugă când o mașină tocmai spărsese poarta.

Vincent Jeanbrun, primarul din L’Haÿ-les-Roses (Val-de-Marne):

„Mai mult ca niciodată, republica noastră și slujitorii săi sunt amenințați și atacați”, a mai spus Jeanbrun, în timpul unui miting de susținere.

Erdogan vorbește despre „trecut colonial” și „rasism instituțional”

„Trecutul colonial” și „rasismul instituțional” din Franța sunt la originea izbucnirii violenței urbane în Franța, a declarat azi Recep Tayyip Erdogan. Președintele turc își exprimă „îngrijorarea” că evenimente din Franța „duc la o mai mare oprimare a musulmanilor și a migranților”. „Este clar că și autoritățile trebuie să învețe lecțiile acestei explozii sociale”, a spus el.

Île-de-France Mobilités, autoritatea care finanțează rețelele de transport public din regiune, a întocmit o evaluare inițială a distrugerilor cauzate vehiculelor și echipamentelor în timpul revoltelor. Costul prejudiciului este estimat la cel puțin 20 de milioane de euro.

După o noapte de duminică spre luni „mai liniștită”, cu doar 78 de arestări, ministrul de interne, Gérald Darmanin, a anunțat că „același dispozitiv de poliție” va fi desfășurat în această seară în Franța. 45.000 de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizați.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *