Un pui de urs a fost văzut la 40 km de București. Cum explică specialiștii acest eveniment

Un pui de urs a fost văzut la 40 km de București. Cum explică specialiștii acest eveniment

În cursul zilei de sâmbătă, un pui de urs a fost văzut în localitatea Ciolpani, Ilfov. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert către locuitori, iar de câteva zile caută puiul de urs care se află la aproximativ 40 km de București.

”Este vorba despre un pui de urs, luat în evidență de pădurar, iar ca măsură suplimentară un echipaj al Jandarmeriei Ilfov a rămas în zonă pentru a supraveghea. Au fost informate şi autorităţile locale”, anunţă Jandarmeria Română.

 

Puiul de urs nu a atacat gospodării sau persoane

 

„Se ştie de situaţie, pădurarul din zonă ştie de situaţia ursuleţului, este luat într-o evidenţă. Nu a comis niciun atac până acum, e cuminte, e un pui de urs rătăcit în zona noastră“, a explicat şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, colonelul Dumitru Dumitriu.

 

Locuitorii comunei Ciolpani au primit preventiv un mesaj RO-Alert, deși puiul de urs nu a atacat gospodării sau persoane.

 

„Populaţia trebuie să ştie că este vorba despre un pui de urs, nu despre un urs, să ţină distanţa, să nu se apropie, chiar dacă este pui de urs, pentru că este un animal sălbatic şi nu ştim cum poate reacţiona şi că forţele de ordine, în continuare, procedează la căutarea puiului de urs“, a transmis şeful Jandarmeriei Ilfov.

 

„Avem o suprapopulație de urși”

Președintele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, Ovidiu Ionescu, a explicat că această situație se datorează suprapopulării de urși din România.

 

„Avem o suprapopulație de urși în România, de două ori mai mult decât efectivele optime, și atunci normal că există o presiune care împinge urșii mai tineri, femelele cu puii în locuri care sunt mai puțin propice în mod natural pentru existența ursului. Ei se pot adapta, pot să trăiască foarte bine și în lanul de porumb. Habitatul natural al ursului este pădurea, dar dacă găsește mâncare în coșurile de gunoi și pe terenurile agricole, trăiește foarte bine. În ultimii 20 de ani, arealul ursului s-a extins foarte mult în România, a ajuns în zone în care nu au mai fost niciodată urșii până acum. Din punct de vedere al condițiilor naturale, nu seamănă cu habitatul lor natural, dar e mai ușor de omorât o vacă decât o ciută sau o oaie decât o căprioară pentru că sunt mai ușor de prins. În plus, culturile agricole oferă mai multă mâncare, și atunci populația de urși crește, atunci când nu e otrăvită de oameni“, arată Ovidiu Ionescu pentru Adevărul.ro.

România are aproape 40% din numărul total de urși din Europa. Se estimează că 8000 de urși trăiesc în țara noastră, în timp ce norma pentru România era de doar 4000.

„Norma pentru România este de 4.000 de urși, faptul că noi avem acum în România mai mult de 8.000 de urși, și asta e confirmată inclusiv de cercetările genetice, arată că noi nu am gospodărit bine populația. Avem 40% din urșii din Europa, pe o suprafață de 2% din Europa, cât ar fi Carpații din România. În Vest, imediat cum a crescut numărul, sunt ținuți sub control prin vânătoare. La noi, din 2016, e oprit controlul prin vânătoare al populației de urși. Empatia populației pentru urși este mare, cei care stau în orașele mari și nu au probleme cu urșii își doresc ca aceștia să fie protejați, dar suprapopulația are efecte rele asupra populației de urs“, afirmă expertul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *