Un șofer român care a vrut să facă o oprire pe o autostradă din Germania a parcat direct pe parapetele de beton

Un șofer român care a vrut să facă o oprire pe o autostradă din Germania a parcat direct pe parapetele de beton

Un accident rutier a avut loc vineri de dimineață într-o parcare de pe A2, lângă Hakenstedt, în Germania, fiind provocat de un șofer român, relatează cotidianul Tag24.

După cum a raportat Inspectoratul de Poliție Magdeburg, șoferul român în vârstă de 33 de ani a intrat cu viteză prea mare în parcarea Lorkberg. Apoi a pierdut controlul volanului și și-a parcat involuntar Nissanul pe un zid de beton.

Înainte de asta, s-a izbit de parapetele de beton, iar forța impactului a catapultat apoi mașina deasupra lui.

În accident, șoferul și un pasager în vârstă de 29 de ani au suferit răni ușoare. Au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Nissanul a trebuit să fie remorcat și, potrivit evaluărilor inițiale, prejudiciul total a fost în jur de 12.000 de euro.

Intrarea în parcare a trebuit să fie închisă timp de două ore și jumătate, pentru înregistrarea accidentului și ridicarea mașinii românului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *