Un șofer urmărit în trafic a încercat să dea cu maşina peste polițiști, în București. Cum a fost imobilizat – VIDEO

Un șofer urmărit în trafic a încercat să dea cu maşina peste polițiști, în București. Cum a fost imobilizat – VIDEO

Șoferul, în vârstă de 50 de ani, era sub influența alcoolului și a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. După ce a fost prins, el s-a baricadat în vehicul, încercând chiar să treacă cu mașina peste polițiști. El a fost imobilizat într-un final, după ce agenții au spart geamul vehiculului, momentul fiind surprins de camera instalată pe uniforma unui agent.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 10 noiembrie, însă cazul a fost făcut public acum de Poliție.

„La data de 10 noiembrie 2023, în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secţiei 24 Poliţie, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au recepționat pe stația de emisie-recepție, solicitarea unui echipaj din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, care se afla în urmărirea unui autoturism, conducătorul acestuia fiind implicat într-un accident rutier”, a transmis Poliția Capitalei.

Șoferul conducea un Citroen și se deplasa din direcția șoseaua Giurgiului către strada Toporași și a fost oprit pe strada Toporași, nr 29 C, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

Accidentul pe care l-a produs a avut loc pe strada Straja din sectorul 4, fiind vorba despre o tamponare, potrivit surselor ziarului.

Mașina a fost observată de un echipaj din cadrul Secției 24 Poliție, care au încercat să-l oprească în trafic, folosind semnalele acustice și luminoase, însă șoferul a refuzat să oprească.

Șoferul a fost oprit în dreptul unui bloc din sectorul 5, însă a refuzat și atunci să se predea și chiar a încercat să intre în polițiști.

„Ulterior, deși a fost oprit în dreptul unui imobil din sectorul 5, conducătorul auto a ignorat, și de această dată, dispozițiile polițiștilor, blocând portierele. Totodată, acesta a încercat să-și continue deplasarea, punând în pericol integritatea fizică a polițiștilor aflați lângă autoturismul său.”, a precizat Poliția Capitalei.

Oamenii legii au fost nevoiți să-i spargă geamul, moment în care șoferul a fost imobilizat și încătușat.

Momentul a fost suprins într-o filmare de bodycamera unui polițist.

„La fața locului s-a prezentat un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutieră, care a procedat la testarea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează Poliția.

Bărbatul a fost condus la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost reținut abia pe 16 noiembrie, pentru că a condus sub influența alcoolului, întrucât atunci au venit rezultatele de la INML, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

El a fost plasat de magistrați sub control judiciar, pentru 60 de zile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *