Un tren a luat foc la intrarea în stația Oradea Vest. Pasagerii au ieșit singuri din vagoane – VIDEO

Un tren a luat foc la intrarea în stația Oradea Vest. Pasagerii au ieșit singuri din vagoane – VIDEO

Un tren de călători cu două vagoane care circula pe ruta Arad – Oradea a luat foc, din motive încă necunoscute, vineri dimineață, la intrarea în stația Oradea Vest. Toți călătorii și personalul feroviar au fost evacuați, relatează News.ro.

„În această dimineață (n.r. – vineri dimineață) la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3331 Arad – Oradea, fiind afectate ambele automotoare. Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat”, a transmis CFR Călători.

Focul s-a propagat rapid, la sosirea pompierilor flăcările manifestându-se violent la nivelul întregului tren.

„Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25,, în vagoane nu se afla nicio persoană, toţi pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranţă, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren”, a anunțat ISU Bihor.

La faţa locului au acționat cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale tip ABROLL, o ambulanţă SMURD tip B2 şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Potrivit CFR Călători, cauzele care au generat incendiul vor fi stabilite de comisia de cercetare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *