De unde era criticat de întreaga presă americană și britanică pentru remarcile despre „moartea cerebrală” în care se află NATO și pentru deschiderea pentru a negocia cu Vladimir Putin noua arhitectură de securitate în Europa, președintele Macron este acum ovaționat pentru declarațiile sale despre trupele NATO în Ucraina și împiedicarea în orice chip a unei victorii a Rusiei pri coalizarea întregii UE.
Virajul spectaculos al lui Macron are legătură cu niște rapoarte devastatoare ale ofițerilor francezi despre situația de pe front, publicate de revista Marianne. Declarațiile lui Macron ar fi o modalitate de a atrage atenția asupra gravității și de a grăbi ajutoarele pentru Ucraina. Însă această ”macronerie” ar avea și rațiuni de politica internă. Motivul ar fi punerea într-o poziție incomodă a extremei dreapta din Franța, care are prima șansa la alegerile europene, chiar și la cele prezidențiale – acolo unde Macron nu va mai putea candida și își pregătește succesorul, cel mai probabil foarte tânărul premier Gabriel Attal.
Imediat după ce a făcut prima declarație despre posibilitatea prezentei militare NATO în Ucraina, Macron a convocat partidele la Elysee și a cerut o dezbatere parlamentara privind recentul acord dintre Franța și Ucraina. La fel a procedat Macron și după atacul Hamas asupra Israelului, în octombrie 2023. ”Vom vedea cine este cu Ucraina și cine este cu Putin”, a spus Macron. E alb sau negru, nuanțele nu au voie să existe, tabăra trebuie aleasă. Iar în acest fel Macron speră să reducă din avansul extremei dreapta, câtă vreme guvernul nu a fost capabil să facă acest lucru în timpul celor șapte ani de regim Macron. Cine nu se va exprima in favoarea ideii lui Macron, care poate însemna război deschis cu Rusia, poate fi catalogat drept ”agent al Moscovei”, ”laș” (Macron a făcut chiar o declarație în care a folosit termenul, la Praga) sau măcar „idiot util al lui Putin”. Iar această tactică poate funcționa, cu sprijinul larg al presei franceze și internaționale, în cazul partidului Adunarea Naționala, având în vedere simpatiile pro-Kremlin ale descendenților lui Jean-Marie Le Pen. Emmanuel Macron acționează conform unor calcule electoral pe termen scurt, cu riscul de a afecta pe termen lung diplomația și negocierile privind Ucraina. Și poate în această hotărâre a președintelui de a se alinia taberei neoconservatoare de peste Ocean și de la Londra a jucat un rol și pierderea pozițiilor din Africa subsahariană, acolo unde juntele ce au venit la putere în ultimii ani au înlocuit forțele militare franceze cu mercenarii ruși din Grupul Wagner.
În mod similar, Eurointelligence scrie că poziția față de Rusia a cancelarului Germaniei este determinată tot de niște calcule electorale, însă cu semn schimbat. ”În martie 2022, Olaf Scholz a ținut singurul său discurs memorabil, când a declarat că vine o eră a schimbării în politica externă – Zeitenwende. Aceasta a fost revoluția colorată a Germaniei, ”primăvara de la Berlin” în care Scholz a încercat să ancoreze Germania cât mai aproape de SUA. Dar s-a terminat”, scrie Eurointelligence, care subliniază că, în perspectiva alegerilor din 2024, cancelarul mizează totul pe cartea diplomației în Ucraina. Germania va trimite în continuare arme, însă nu rachete Taurs cu rază lungă, va trimite muniție, însă va respinge clar trimiterea de militari. Calculul social-democraților germani este că, în cazul în care Donald Trump redevine președinte al SUA, umbrela nucleară americana va fi mai puțin sigură, iar Germania va avea o mare problema strategică. Sondajele arată că doar o mică parte din electoratul german susține livrările de arme pentru Ucraina, iar Olaf Scholz vrea să exploateze frica germanilor de Rusia.
Situația creată de războiul din Ucraina amintește de cea de la momentul invaziei americane în Irak. Atunci, Gerhard Schroeder și Jacques Chirac au fost pe aceeași lungime de undă – au refuzat să sprijine America. Acum, Rusia a reușit să gripeze motorul franco-german al UE și chiar solidaritatea în NATO. ”Scholz face un pariu geopolitic. Nu cred că îi va reuși la fel de bine precum lui Gerhard Schroeder în 2003, pentru că nu este la fel de popular. Oamenii nu au încredere în Scholz, inclusiv oamenii care altfel ar putea să fie de acord cu el în privința armelor pentru Ucraina”, scrie Wolfgang Munchau, pentru Eurointelligence.
Diferența dintre scena politică franceză și cea germană ține de dialog – în Germania există o dezbatere pe tema ajutorului pentru Ucraina, pe când în Franța dezbaterea s-a încheiat înainte de a începe. Președintele de la Elysee a anunțat, fără vreo consultare, că este posibil să trimită trupe franceze în Ucraina, iar abia apoi a convocat partidele pentru a le întinde o capcana electorală. Este stilul de conducere al lui Macron: decide singur, iar apoi le explică senul deciziei sale celor care au înțeles-o greșit. Poziția lui Macron este că ”nu poți fi de partea Ucrainei decât preluând discursul marțial din platourile de televiziune, unde oricine nu se arată gată să se duca pe front în Donbas este suspectat de un supărător pacifism sau de putinism periculos”. ”Nimic nu este mai diabolic decât să te închizi într-o schemă cu sens unic, care interzice orice nuanță, orice recunoaștere a unei realități care nu se supune niciunui raționament premeditat”, scrie Marianne.
Articolul publicate de Marianne vine după scurgerile de informații din cadrul armatei germane care confirmă prezența in Ucraina a unui număr important de militari occidentali. Totodată, acest articol, despre care autorii spun că se bazează pe rapoarte din cadrul Armatei franceze, vine pe fondul informațiilor îngrijorătoare despre starea Armatei germane, de data aceasta conținute într-un raport public care arată că Bundeswehrul suferă de lipsă acuta de personal, de neajunsuri materiale și are o infrastructură dezastruoasă. Forțele armate germane, scrie Eurointelligence, sunt, de fapt, o oglindă a societății germane care îmbătrânește și se împuținează. Armata germană are un gol de 20.000 de militari, este plină de abuzuri sexuale și de simpatizanți neonaziști, avertizează raportul. Problemele privind starea armatei germane nu sunt noi – ele au ieșit la suprafață în timpul mandatului de ministru al Apărării al actualei președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Însă în spatele declarațiilor avântate ale lui Emmanuel Macron și al săgeților trimise spre el de la Berlin, dar și în spatele șirului de scurgeri de informații din armatele franceză și germană pot sta și planuri strategice, dincolo de calculele politice naționale. Scurgerile de informații nu sunt neapărat defecțiuni ale sistemului, ci o modalitate de comunicare care să nu implice oficial guvernele.
Nici Franța, nici Marea Britanie și nici Statele Unite nu vor să vadă cum Germania se afirmă ca mare putere europeană, după Brexit. Parisul nu dorește ca UE să devină un bloc pro-american condus de Germania care se transformă în fortăreața împotriva Rusiei. Forțând mâna Germaniei cu livrări de armament și desfășurari de trupe inacceptabile la Berlin, Franța și Marea Britanie construiesc tăcut un condominium cu Germania în ce privește dominația în Europa, în special în țările baltice și Polonia.
Dezbaterea provocata de declarația președintelui Franței cum că unele țări NATO ar putea trimite trupe în Ucraina a scos în evidență existența a două școli de gândire în Europa. Una dintre ele este cea bine cunoscută din Europa de Est, din așa-zisul Flanc Estic al NATO, dar și din Marea Britanie și, mai nou, Franța. Germania rămâne de cealaltă parte. Acum, Macron face presiuni pentru ca UE să își reia inițiativele din timpul pandemiei, aplicându-le în domeniul militar și al politicii externe, achiziționând în comun nu vaccinuri, ci arme și contribuind astfel la ”autonomia strategică” a Europei.
Cancelarul Olaf Scholz a subliniat aceasta ruptura sa cu Londra și Parisul atunci când a sugerat că în Ucraina luptă trupe franceze și britanice. La finalul lunii februarie, explicând de ce nu dorește să trimită în Ucraina rachete Taursus, Scholz a spus: ”Este o armă cu rază lungă. Iar ceea ce fac acum francezii și britanicii în termeni de indicare a țintelor și sprijin pentru lovirea lor nu poate fi făcut de Germania”. Declarația venea la scurt timp după ce o înregistrare a convorbirii dintre generali germani (a cărei autenticitate nu a fost infirmată) arăta că în Ucraina sunt și trupe americane. S-a ajuns ca revista The American Conservative să considere că ar fi mai ușor de stabilit ce țări NATO nu au trupe în Ucraina decât țările care au trimis militari acolo.
Devine limpede nu numai că există trupe din țările NATO care intervin în războiul din Ucraina, dar că există și planuri pentru o intervenție convențională a unor aliați în Ucraina. Asta nu înseamnă însă că acest plan se va concretiza. Mai degrabă, războiul din Ucraina este folosit acum pentru reconfigurarea securității europene, a raporturilor de putere și a loialităților în perioada post-Brexit și în perspectiva mutării atenției Americii către Asia. Apoi, războiul din Ucraina și războiul propagandei ajută la reconfigurarea scenei politice din statele UE fără mari daune pentru partidele tradiționale. Războiul ajută la epurarea partidelor populiste și la ”fabricarea consensului” nu numai în ce privește necesitatea înarmării (un lucru de necontestat când războiul se duce la câteva sute de kilometri de granițele NATO), dar și în privința sacrificiilor materiale pe care le va presupune un război rece cu China și încăpățânarea Bruxellesului de a continua politica ”verde” draconică. Toate aceste reașezări nu se pot realiza rapid, este nevoie de timp și de presiunea conflictului. Este un motiv pentru care războiul din Ucraina trebuie sa continue.
The post Utilitatea războiului din Ucraina și a ultimei „macronerii” appeared first on Cotidianul RO.
