Vagoane încărcate cu azotat de amoniu, atacate de hoţi, în Constanța. 80% din conținut, vărsat pe calea ferată

Vagoane încărcate cu azotat de amoniu, atacate de hoţi, în Constanța. 80% din conținut, vărsat pe calea ferată

Patru vagoane încărcate cu azotat de amoniu au fost atacate de hoţi duminică seară, după ce trenul a plecat din Portul Constanţa. Mare parte din conținut se află acum pe calea ferată, iar zona este păzită pentru a nu fi furată marfa descărcată, potrivit News.ro.

Trenul, compus din 36 de vagoane, aparţine de PSP Cargo Group și plecase ieri seară din Portul Constanţa având ca destinaţie Vinţu de Jos, judeţul Alba.

La ora 20:20, trenul a fost frânat pe Fir 1 Port B – Constanţa VII de persoane necunoscute, care au deschis patru dintre vagoane.

„În urma verificărilor s-a stabilit că la vagoanele 6, 7, 9 şi 11 clapele de descărcare au fost deschise, iar aproximativ 80% din conţinut – azotat de amoniu se află pe gabarit. Şeful de tren a sesizat prin 112 incidentul”, a transmis CFR Infrastructură, într-un comunicat.

„Zona este asigurată de către angajaţii SRCF Constanţa, dar şi de reprezentanţi ai SRPT Constanţa pentru a se evita sustragerea mărfii descărcate. A fost avizat operatorul PSP Cargo Group pentru a elibera gabaritul căii ferate”, potrivit comunicatului.

Circulaţia trenurilor de călători nu este afectată de incident, iar traficul spre Portul Constanţa se desfăşoară pe firul II până la eliberarea firului I.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *