Val de aer tropical peste România: temperaturile urcă la 20 de grade Celsius! Unde continuă să ningă

Val de aer tropical peste România: temperaturile urcă la 20 de grade Celsius! Unde continuă să ningă

„Luni o să fie vânt foarte puternic în toată ţara. La munte, viteza vântului să depăşească 100 sau chiar 120 de km/h. Vor fi şi precipitaţii în aceste zile, pe vest, pe centru şi pe nord, mai ales sub formă de ploaie şi doar pe crestele cele mai înalte montane, lapoviţă şi ninsoare”, a explicat meteorologul Mihai Huștiu, la un post TV.

Temperaturile vor atinge, în Lunca Dunării, și 20 de grade, cu 19 grade în București.

Temperaturile sunt cu aproape 15 grade mai mari față de cele normale, potrivite pentru început de luna mai. 

Maximă absolută pentru luna februarie a fost în 2016, când s-au înregistrat 26 de grade Celsius.

Luni, 5 februarie, vremea va fi vântoasă, dar va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Vor fi viteze ale vântului în general de 55…60 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei rafalele vor atinge 65…75 km/h. 

La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu peste 110…120 km/h, va fi viscol și vizibilitate foarte redusă. În nord-vestul, centrul și nordul teritoriului, cerul va fi mai mult noros și temporar în prima parte a intervalului va ploua.

În zona montană, vor fi precipitații moderate cantitativ (15….20 l/mp) predominant sub formă de ploaie, determinând topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit. În restul țării, cerul va fi temporar noros și doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe, cu precădere în zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei. Temperaturile maxime vor fi de la 6…7 grade în depresiunile Carpaților Orientali, până spre 18…19 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa în general între 2 și 7 grade. Spre sfârșitul intervalului, izolat se va forma ceață

În Capitală, va bate vântul cu putere și se va face deosebit de cald pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, în general cu viteze de 50…55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

Marți, 6 februarie, se face și mai cald, iar la munte vântul va bate cu putere, unde îndeosebi la altitudini mari rafalele vor fi de 90…100 km/h, iar local și în restul teritoriului, dar vitezele la rafală vor fi mult mai mici decât cele din intervalul anterior (în general de 55…60 km/h). Cerul va fi mai mult senin, exceptând nordul teritoriului, unde vor fi înnorări temporare și trecător precipitații slabe, izolate. Acestea vor fi sub formă de ploaie și doar la altitudini de peste 1700 m, în nordul Carpaților Orientali, mixte. 

Temperaturile maxime se vor situa în general între 12 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori în sud și sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

În Capitală, vremea va fi frumoasă și se va menține deosebit de caldă pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 5…6 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50 km/h.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *