Val de critici pentru Joe Biden, după ce și-a dat jos masca lângă un veteran de război, deși prima doamnă are COVID

Val de critici pentru Joe Biden, după ce și-a dat jos masca lângă un veteran de război, deși prima doamnă are COVID

Președintele SUA, Joe Biden, a fost criticat pentru că și-a dat jos masca de protecție în preajma unui veteran de război în vârstă de 81 de ani, deși soția lui, Jill Biden, a fost testată pozitiv pentru COVID-19, luni, 4 septembrie, cu o zi în urmă, scrie Daily Mail.

Președintele, care îi acorda Medalia de Onoare a Congresului căpitanului Larry Taylor, a intrat la Casa Albă purtând o mască neagră pe față, pe care însă a scos-o în timpul unei rugăciuni.

El nu a înlocuit-o când a stat alături de Taylor timp de patru minute, timp în care a avut loc ceremonia în care președintele i-a pus medalia în jurul gâtului.

Biden a fost testat negativ pentru COVID-19 în noaptea de luni spre marți și din nou marți dimineață, fără se prezinte vreun simptom.

Cu toate acestea, momentul medalierii octogenarului a stârnit critici din partea internauților.

„Sunt uluită de comportamentul său. Nu are rost să intre cu mască, pentru ca apoi să o dea jos și să pună pe toată lumea în pericol”, a scris o femeie pe Twitter.

Masks do not work, but Biden is announcing he will be wearing a mask. This is true mental illness. The country has lunatics at the helm. pic.twitter.com/Rm7jHO9ENA

— Buck Sexton (@BuckSexton) September 5, 2023

Miercuri însă, Joe Biden a avut o atitudine asemănătoare. El a fluturat o mască neagră înainte de un discurs despre un acord al dockerilor și a spus că „a făcut un test astăzi”, adăugând că „are undă verde”.

„Dar ei îmi tot spun că trebuie să o port în continuare, pentru că trebuie să aştepţi zece zile sau cam aşa”, a adăugat el.

Şi, înainte să o dea jos, el a afirmat cu ironie: „Dar să nu le spuneţi că nu o purtam când am intrat, bine?”.

Joe Biden urmează să efectueze o vizită în India, pentru summitul G20

Joe Biden, care a fost deja testat pozitiv pentru COVID-19 în 2022, urmează să meargă în curând în India ca să participe la summitul G20 de la New Delhi, iar planurile sale de călătorie rămân neschimbate.

Asaltată de întrebări pe această temă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a făcut declaraţii miercuri, 6 septembrie, în timpul conferinţei de presă zilnice.

„Preşedintele face tot ce poate, desigur, în acord cu medicul său şi, prin urmare, respectă directivele autorităţilor sanitare”, a declarat Karine Jean-Pierre.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *